14.5 C
Craiova
duminică, 26 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinAdăposturile antiatomice din China, refugii pentru locuitori pe timpul caniculei

Adăposturile antiatomice din China, refugii pentru locuitori pe timpul caniculei

Autoritățile mai multor orașe din China au decis să deschidă adăposturile antiatomice pentru ca locuitorii să se refugieze, după ce un val de căldură a făcut victime în întreaga țară, scrie Digi24.

Timp de zece zile la rând, în China s-au înregistrat temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Situaţia nu s-a mai întâlnit din anul 1961, potrivit Associated Press.

Din acest motiv, China a apelat la adăposturile sale antiaeriene ca locuitorii să se refugieze și să se răcorească.

În ultima săptămână, mai multe orașe chinezești, printre care Hangzhou, Wuhan și Shijiazhuang, au anunțat că și-au deschis adăposturile antiaeriene ca refugiu împotriva căldurii.

Adăposturile antiaeriene dispun de o serie de facilități, inclusiv zone de relaxare, acces la apă, băuturi răcoritoare și medicamente, potrivit AP.

Unele adăposturi au chiar și Wi-Fi, televizoare și mese de ping-pong.

Potrivit Insider, în 2011, în China existau aproximativ 40 de astfel de buncăre în întreaga țară. La acea vreme, multe dintre ele erau deja deschise publicului ca muzee.

AP a relatat că șirul anormal de zile caniculare a ucis cel puțin două persoane în Beijing, citând autoritățile sanitare.

Citește şi: Un bărbat a murit pe stradă şi nici un trecător nu a chemat salvarea timp de trei ore

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS