21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSkoda nu va deveni un brand low-cost

Skoda nu va deveni un brand low-cost

Skoda a exclus posibilitatea de a se transforma într-un brand low-cost, cu modele mai accesibile, după modelul după care funcționează în prezent brandurile Dacia și Renault, scrie hotnews.

„Nu vom fi noua Dacia“, spun reprezentanţii mărcii care au făcut declarații în presa cehă și germană.

Grupul Volkswagen a anunțat la sfârșitul anului trecut că analizează opțiunea ca brandul Skoda să se adreseze în special piețelor din estul Europei. Skoda a avut în ultimii doi ani vânzări record de câte 1,25 milioane de unități.

Anunțul a generat numeroase speculații potrivit cărora Grupul Volkswagen ar putea decide să transforme Skoda într-un brand low-cost, după modelul existent în prezent în cadrul grupului Renault, ce cuprinde Dacia și Renault.

S-a schimbat conducerea, nu şi valorile brandului

La vremea respectivă, Bernhard Maier, pe atunci CEO-ul Skoda, a negat informațiile și a precizat că „valorile brandului pentru spațiu, funcționalitate, raport calitate-preț și designul modern nu se vor schimba în viitor“.

Între timp, Maier și-a pierdut postul de CEO din motive care nu au fost explicate de Grupul Volkswagen, iar locul său a fost luat de Thomas Schafer.

Acesta a reluat însă discursul predecesorului său și a exclus varianta ca Skoda să devină un brand low-cost pentru Volkswagen.

„Nu vom fi noua Dacia“, a declarat el pentru publicația Hospodarske Noviny din Praga, cu ocazia unei întâlniri cu jurnaliștii din Cehia.

Skoda „nu este suficient de agresivă“ pe piețele de consum

Noile speculații vin pe fondul unei declarații recente a lui Herbert Diess, CEO-ul Grupului Volkswagen, care și-a exprimat nemulțumirea că Skoda „nu este suficient de agresivă“ pe piețele de consum, în concurența cu brandurile din Franța și Coreea de Sud. Declarația respectivă a fost interpretată ca un semnal că Skoda ar trebui să reducă prețurile mașinilor sale.

Cele mai recente declarații au apărut în ziarul ceh Hospodarske Noviny și în cel german Kleine Zeitung.

Skoda a vândut anul trecut un număr record de mașini în Europa, 745.000, cu 46.000 mai multe decât în 2019. Pragul de 500.000 a fost pentru prima oară depășit în 2013, iar între 2004 și 2012 s-au depășit mereu 400.000. Când VW a preluat Skoda acum trei decenii, marca vindea sub 50.000 de mașini anual.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS