25.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinBraconier de elefanţi, condamnat la 30 de ani de închisoare

Braconier de elefanţi, condamnat la 30 de ani de închisoare

Un tribunal din Republica Congo a condamnat la 30 de ani de închisoare un cunoscut braconier, pentru trafic de fildeș și tentativă de omorâre a unor paznici dintr-o rezervaţie naturală, scrie lastampa.

A omorât peste 500 de elefanţi

Mobanza Mobembo Gerard, cunoscut sub numele de Guyvanho, a condus numeroase expediții de braconaj în această țară din Africa Centrală. Se crede că, începând din 2008, acţiunile sale ar fi dus la uciderea a peste 500 de elefanți.

Acuzaţiile de crimă cu premeditare sunt însă legate de un episod din anul 2019, când grupul său de braconieri ar fi împușcat și rănit mai mulţi membri ai unei patrule de paznici din Parcul Național Nouabale-Ndoki.

Speranţe pentru ambientalişti

Procesul și condamnarea lui Mobanza săptămâna trecută reprezintă prima pedeapsă penală dată în Republica Congo unui traficant de animale sălbatice.

Anterior, infracțiunile de braconaj au fost judecate în instanțele civile, care au dat pedepse de maximum cinci ani.

Pentru Wildlife Conservation Society (Societatea pentru Conservarea Vieţii Sălbatice – WCS), această hotărâre reprezintă un moment important în lupta împotriva braconajului, după cum au declarat reprezentanţii asociaţiei ambientaliste.

Decizia judecătorilor „transmite un mesaj extrem de puternic, potrivit căruia crimele față de animale sălbatice nu vor fi tolerate și vor fi urmărite cu maximă seriozitate”, a declarat Emma Stokes, director regional al organizaţiei WCS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS