31.5 C
Craiova
duminică, 9 august, 2020
Știri de ultima oră Magazin Casa si gradina Flori care înfloresc toată vara

Flori care înfloresc toată vara

Vreţi o grădină plină de culoare luni la rând? Există flori care înfloresc toată vara, chiar şi toamna, şi ne bucură privirile timp îndelungat. Iată câteva dintre ele.

Trandafirul

Trandafirul rămâne regele grădinii. Înflorește abundent, dar trebuie să tăiaţi florile trecute pentru a asigura o nouă înflorire. Dacă nu faceți acest lucru, planta își va canaliza energia să formeze semințe și nu să înflorească. Acest lucru e valabil pentru toate plantele.

Daliile

Dacă trandafirul e regele, dalia este regina grădinii. În culori care mai de care mai vibrante, daliile au nevoie de lumină și apă multă ca să înflorească frumos. Dați-le și un îngrășământ adecvat și vă vor răsplăti din plin. Toamna trebuie să scoateți rădăcinile tuberizate din pământ, ca să nu degere.

Cârciumaresele

Flori specifice grădinilor rustice, ele înfloresc până toamna târziu. Impresionează prin coloritul foarte viu al florilor şi au o creştere rapidă. Sunt plante modeste, care se adaptează uşor la condiţiile oferite.

Petuniile

Petuniile sunt nelipsite din grădini şi balcoane, căci sunt foarte frumoase şi înfloresc întruna dacă au umiditate şi îngrăşământ adecvat. Cresc fie sub forma unor tufe, fie sub forma unor tufișuri-cascadă, pe care le puteți planta în ghivece decorative. Au forme şi nuanţe diferite şi necesită cât mai multă lumină și un sol cu drenaj bun.

Crăiţele

Sunt unele dintre cele mai rezistente plante. Sunt rezistente și toată vara produc flori. Adoră soarele și pământul bine drenat și se înțeleg bine cu alte flori.

Conduraşii

Nu sunt deloc pretențioși, au nevoie însă de apă mai multă în perioadele de secetă, dar și pentru o înflorire bogată. Au flori colorate și frunze în formă de umbrelă, cu tulpini volubile, care îmbracă foarte frumos garduri şi pergole. Pentru a prelungi înflorirea, îndepărtați florile trecute.

Cosmos

Florile de cosmos ne încântă din iunie până în octombrie. Preferă solurile însorite, ușoare, potrivit de umede, dar nu suportă frigul şi brumele. Având frunze foarte subțiri, este rezistent la secetă. Se autoînsămânţează ușor. Odată ce e plantat în tufe, de la an la an acestea vor deveni mai dese, iar dacă sunt diferite culorile florilor, spectacolul din grădină este asigurat.

Ageratum

În popor i se spune „pufuleț“. Este o plantă puțin pretențioasă față de factorii de mediu. Totuși, crește și înflorește mai frumos în locuri însorite. Colorează grădinile din iunie până toamna târziu. Când udați, aveți grijă ca apa să nu ajungă și pe flori, pentru că pot mucegai. Pentru a prelungi perioada de înflorire, se rup periodic florile uscate.

Portulaca

Pe cât e de mică, pe atât de multe flori face. Portulaca, sau floarea de piatră, înflorește de la începutul verii până toamna târziu, în culori vii. Florile apar treptat şi au culori variate, de la roșu și roz până la galben și alb. Este o plantă puțin pretențioasă, fiind considerată floarea zonelor sărace. Este alegea ideală pentru locurile unde alte plante nu au șanse de supraviețuire. Pe terenurile însorite și nisipoase înflorește în toată splendoarea ei. Tolerează ariditatea, dar este indicat să uzi regulat solul. Florile se deschid numai ziua și numai dacă vremea e însorită.

Regina nopţii

O floare modestă cu un parfum minunat, care nu trebuie să lipsească din nici o grădină. Poate fi cultivată cu succes și în ghivece, pe terase și balcoane. Creşte şi înfloreşte frumos pe soluri uşoare şi fertile. Are nevoie de multă apă, dar nu lăsaţi solul îmbibat. Preferă locurile cu lumină multă şi trebuie să îndepărtaţi florile uscate. Înfloreşte de la începutul verii până spre sfârşitul toamnei.

Phlox

Cea mai apreciată caracteristică a sa este înflorirea abundentă şi de lungă durată, din iunie până toamna târziu. Florile mici şi numeroase sunt grupate în inflorescenţe în vârful lăstarilor, fiind foarte atractive pentru fluturi. Impresionează prin culorile vii şi emană un parfum delicat. Există specii anuale şi specii perene. Phloxul peren poate sta mai mulţi ani în acelaşi loc şi creşte bine în pământ umed. Pentru a stimula înflorirea, tulpinile pe care s-au ofilit florile se taie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Olt: Două femei s-au tamponat cu mașinile

Polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat duminică...

ȘTIRI GdS

Un bărbat a fugărit dezbrăcat un mistreț, după ce...

Un bărbat din Berlin a fugit dezbrăcat după un mistreț. Acesta a ieșit din pădure și i-a luat punga de plastic în...

Reţeta de weekend – Musaca de roșii și brânză...

Ingrediente 200 g cașcaval, 300 g mozzarella, 2 ouă, 2 vinete, 10 roșii, 10 căței de usturoi, unt

Cum poţi vizita locuri frumoase din lume direct din...

Oamenii au fost sfătuiți să stea acasă, pe măsură ce coronavirusul s-a răspândit în mai toată lumea. De asemenea, au fost îndemnaţi...

Windsor deschide grădinile pentru vizitatori, pentru prima dată în...

Windsor deschide grădinile pentru vizitatori, pentru prima dată în 40 de ani, astfel vizitatorii castelului  vor putea face un tur al grădinii, creată...

Schimbarea la Față a Domnului, semnificații

Schimbarea la față a Domnului este prăznuită de creștini în fiecare an, pe data de 6 august și are ca semnificaţie momentul...

Au golit rafturile farmaciilor de apă de gură după...

Farmaciile japoneze au fost golite de apă de gură miercuri. Fenomenul s-a produs la o zi după ce guvernatorul prefecturii Osaka a...