22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMichael Bolton concertează la Sala Palatului

Michael Bolton concertează la Sala Palatului

Michael Bolton concertează luni, la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul unui show de promovare a celui mai nou album al său, „A Symphony of Hits“, lansat anul acesta în luna februarie. Spectacolul va începe la ora 20.00

Laura Bretan, invitat special

În deschiderea spectacolului, pe scenă va urca, în calitate de invitat special, tânăra interpretă Laura Bretan, informează site-ul organizatorilor, German Quality Entertainment. Spectatorii sunt invitaţi să vină la concert începând cu ora 18,30, pentru ca accesul să se desfăşoare în condiţii optime şi pentru a nu rata începutul show-ului.

Copiii cu vârsta până în trei ani au acces gratuit

Însoţitorii trebuie să prezinte la intrare un act care să dovedească vârsta copilului. Aceştia nu vor trebui să fie ţinuţi în braţe de părinţi. Minorii cu vârsta de trei ani împliniţi şi peste vor avea acces doar în baza unui bilet valid.

Ce nu trebuie să aibă la ei spectatorii

În spaţiul de concert nu va fi permis accesul cu artificii. De asemenea, nici conserve, sticle din material plastic, sticle din sticlă, bidoane de plastic, cutii de băutură, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, obiecte contondente, umbrele, băuturi alcoolice, mâncare, animale de companie, lanţuri, bagaje voluminoase, lasere, aparate foto profesionale cu obiectiv detaşabil, aparate de înregistrare audio-video, tablete de orice fel sau aparate GoPro. Spectatorii sunt rugaţi să păstreze permanent biletele asupra lor. După ce s-a făcut accesul, spectatorii nu mai pot părăsi incinta Sălii Palatului, doar dacă îşi achiziţionează din nou bilet.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS