6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCe este un atac de panică și de ce apare

Ce este un atac de panică și de ce apare

Atacul de panică reprezintă o stare de frică sau de anxietate intensă, apărută brusc, în situaţii în care nu este ameninţată viaţa și care determină accelerarea ritmului cardiac, a respiraţiei rapide şi scurte însoțite de sentimentul de pierdere a controlului şi de moarte iminentă.

Conform unor statistici, aproximativ 20% din populația României ar putea ajunge să se confrunte cu un atac de panică la un moment dat.

Tot ce trebuie să știi despre un atac de panică

Atacurile de panică încep de obicei din senin și ating punctul maxim după aproximativ zece minute. Ca durată, atacul de panică durează până la 30 de minute. De obicei persoanele care suferă un atac de panică vor avea o senzaţie de anxietate.

Important de știut este faptul că nu au consecințe organice și că nimeni nu a murit din cauza lor. Acestea apar de obicei în adolescență sau tinerețe, dar în unele cazuri se manifestă mult mai târziu.

Printre cele mai frecvente simptome ale unui atac de panică se numără: gâtul care se îngustează, bătăile accelerate ale inimii, sufocarea, transpirația și amețeala, însoțite de panică și de frică.

„Pe lângă senzația intensă de spaimă, care merge până la teroare, și simptomele descrise mai sus, care sunt cele mai frecvent întâlnite, unele persoane mai pot experimenta senzații de greață și disconfort abdominal, durere sau senzație de presiune în piept, stare bruscă de slăbiciune până la leșin. Atacurile de panică se manifestă diferit”, explică Laura Cătălina Lazurca, psiholog organizațional și psihoterapeut.

Cea mai eficientă metodă în tratarea atacurilor de panică este psihoterapia. Mai exact, psihoterapia se bazează pe nenumărate studii clinice care arată că problemele psihologice de tip anxietate şi depresie pot fi corectate prin modificarea modului în care oamenii gândesc şi a modului în care aceştia acţionează.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS