14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinChina a inaugurat cel mai mare hidroavion din lume

China a inaugurat cel mai mare hidroavion din lume

Cel mai mare hidroavion din lume şi-a efectuat astăzi zborul inaugural, decolând de pe aeroportul din Zhuhai, în sudul Chinei, relatează Xinhua, AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

În urma zborului test, care a durat circa o oră şi a fost un succes, China a devenit una dintre puţinele ţări din lume capabile să construiască avioane amfibie de mari dimensiuni, a precizat inginerul şef Huang Lingcai. Aeronava AG600, supranumită Kunlong, este dotată cu patru motoare turbopropulsoare, are o autonomie de 12 ore şi poate transporta 50 de persoane. Viteza maximă este de 500 km pe oră. Hidroavionul poate fi folosit şi pentru aplicaţii militare, dar este destinat combaterii incendiilor forestiere şi operaţiunilor de salvare maritimă. Constructorul, Corporaţia chineză pentru industria aviatică (CCIA), aflată sub controlul statului, are în lucru 17 exemplare din noua aeronavă. Cu o anvergură de 38 de metri, Kunlong este comparabil ca dimensiuni cu un Boeing 737, dar este mult mai mare decât toate aparatele concepute pentru decolare de pe apă şi amerizare, a menţionat directorul general adjunct al CCIA, Geng Ruguang. China încearcă să-şi reducă dependenţa de constructorii străini cum sunt Boeing şi Airbus.
AG600 este al treilea membru al „familiei de aeronave mari” chineze, după avionul de transport militar Y-20 şi avionul de pasageri C919, inaugurate în 2013 şi respectiv 2017. În cultura chineză, Kunlong are semnificaţia „mari aşteptări”, Kun desemnând un peşte uriaş legendar, iar Long un dragon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS