13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinUn medic de 105 ani și-a tratat pacienții până cu câteva luni înainte de a muri

Un medic de 105 ani și-a tratat pacienții până cu câteva luni înainte de a muri

Un medic centenar din Japonia, care și-a tratat pacienții și după împlinirea a 100 de ani și care a contribuit la implementarea sistemului medical ce a făcut din țara sa una dintre națiunile cele mai longevive de pe glob, a decedat marți la vârsta de 105 ani, informează Reuters și Kyodo.
Născut în 1911, cu un an înainte de scufundarea Titanicului, Shigeaki Hinohara a fost timp de decenii directorul și imaginea publică a St. Luke’s International Hospital din Tokyo, atât de faimos ca spital „internațional“ încât aici au fost tratate persoane importante, precum Paul McCartney, care s-a îmbolnăvit în timpul unui turneu efectuat în 2014 în Japonia.
Hinohara a început să lucreze la spitalul St. Luke în 1941 și a tratat victime ale bombardamentului din Tokyo din al Doilea Război Mondial în urma căruia vaste zone ale orașului au fost transformate în ruine. „De la începutul acestui an, starea sa de sănătate nu a fost prea bună, însă până atunci el venea la spital destul de des pentru consultații și pentru a discuta cu pacienții“, a declarat o purtătoare de cuvânt a insituției medicale amintite.
Susținător al unui stil de viață sănătos în vederea întârzierii îmbătrânirii, Hinohara a introdus în 1954 în Japonia așa-numitul sistem „doc uscat uman“, constând în examinări medicale regulate și cuprinzătoare, parte a unui sistem medical bazat de prevenție, menit să contribuie la longevitatea japonezilor, care a devenit astăzi un standard pentru mulți cetățeni de vârsta a doua.
Autorul a 75 de cărți, între care un volum bestseller despre stilul de viață, editat la 101 ani, Hinohara a fost, de asemenea, un oaspete frecvent la televiziunea din Japonia, unde a dezvăluit un stil de viață care includea suc de portocale și ulei de măsline la micul dejun și faptul că energia vine din senzația de bine, nu dintr-un stil de viață bazat pe reguli. „Cu toții ne amintim că pe vremea când eram copii și ne distram uitam deseori să mâncăm sau să dormim“, spunea el. „Cred că putem păstra aceeași atitudine și ca adulți – cel mai bine este să nu obosim corpul cu prea multe reguli precum ora mesei de prânz și ora de culcare“, adăuga medicul.
Născut în prefectura Yamaguchi din vestul Japoniei, Hinohara a absolvit școala de medicină din cadrul Universității Imperiale Kyoto în 1937. De asemenea, el a studiat la Universitatea Emory din Statele Unite.
În 2005, medicul a primit Ordinul Culturii din partea guvernului japonez.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS