14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinSpital în formă de corabie

Spital în formă de corabie

4126859a

Arhitecţii care au proiectat clădirea unui spital ce urmează să se construiască în Tunisia s-au gândit ca imobilul să aibă forma unei corăbii, informează web.orange.co.uk. Designerii au avut această idee pentru că au dorit să sporească astfel confortul şi starea de calm a pacienţilor care vor fi nevoiţi să vină să se trateze aici. Vasili Kliukin, unul dintre arhitecţii din echipă, spune că spitalul – care ar urma să poarte numele „White Sails“ (pânze albe) – ar fi cea mai plăcută instituţie medicală din lume, pentru că imaginea de corabie va duce pe oricine cu gândul la vacanţă, deci teama de doctori ar dispărea instantaneu. „Pacienţii acestui spital se vor simţi mai degrabă ca nişte oaspeţi de pe un vas de croazieră. Ne gândim să propunem ca şi uniformele cadrelor medicale să semene mai mult cu cele ale membrilor unui echipaj de navă“, a explicat arhitectul.
Spitalul ar urma să fie construit în Oraşul Economic Tunisia, o aşezare nouă, care se va întinde pe o suprafaţă de 90 de kilometri pătraţi şi pe 18 kilometri de zonă de coastă în regiunea Enfidha din Tunisia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS