10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCârcotaşii petrec Crăciunul la Prima TV

Cârcotaşii petrec Crăciunul la Prima TV

\n

„Cronica” va avea mâine o ediţie specială, care va marca finalul acestui sezon de cârcoteli.
Mihai Găinuşă, Dezbrăcatu’ şi colegii lor Pustiu’, Mistretzu’, Hrubaru şi Gabriela Marin vor petrece Crăciunul alături de telespectatori, la Prima TV. La fel şi Bebeluşele care se vor transforma în Crăciuniţe dansatoare. Şi colindatorii de la Jukebox vor fi prezenţi, gata să vă colinde de sărbători.    
Ghiţă Ciolanul, reprezentant autentic al folclorului românesc, va intrepreta o baladă cu subînţeles din Ţara Pungaşului, acompaniat la fluier de Mihai Găinuşă.
Stilistul Karl Shlargerfeld vă spune care este în Vest ultima orientare în materie de modă, iar nea Costel, brand manager de pompă, vă lămureşte dacă se scumpeşte sau nu benzina. În plus, vă prezintă şi noile odorizante cu miros de… scumpire.
Cârcotaşii vă mai prezintă câteva măsuri pe care le pregăteşte competentul guvern Ponta. Se pare că, oricum ai da-o tot la microbuzele lui Dragnea ajungi!
Şi cum orice naş îşi are naşul, nu numai poporul trăieşte un coşmar ci şi fostul preşedinte Iliescu. Încercând să-şi contacteze telefonic foştii colegi şahişti, la capătul celălalt al firului dă peste… Ceuşescu.
Surprizele continuă, pentru că Moşii Cârcotaşi au tolba plină. În platoul emisiunii vor fi prezenţi 30 de copii de la Asociaţia Ana şi Copiii, dar şi Trupa Hey, format dintr-un grup de copii talentaţi care vor cânta un cântecel de iarnă. Eva, fetiţa cârcotaşului Mihai Găinuşă, va veni şi ea la „Cronicuţă” să vă colinde.
Nu vor lipsi nici rubricile consacrate “Top Ruşinică”, “Binterviu”, “Cronicutza Culturală” sau materialul realizat de Dezbrăcatu’.
Toate acestea asezonate cu piftie, jumări, cârnaţi pentru colegi şi fraţi,  ţuica şi vin fiert. Asta pentru prezentatori! Nu şi pentru Bebeluşe, pentru că dacă vor bea alcool s-ar putea să nu le mai iasă dansurile.
Aşadar, dacă vreţi să vedeţi o ediţie de sărbătoare, nu rataţi „Cronica Cârcotaşilor”, de Crăciun, de la ora 20:30, la Prima TV.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS