Horoscop

Autori


Berbec

Este posibil să vă implicaţi într-o activitate nouă în plan profesional. În acest caz pregătiţi-vă pentru un efort susţinut, căci succesul va veni, dar cu oarecare întârziere. Este posibil ca cineva din anturajul apropiat să aibă nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a rezolva problemele cu care se confruntă. Pe cât posibil, nu încercaţi să mediaţi neînţelegerile celor din jur. Este foarte posibil să primiţi veşti de la rudele aflate pe alte meleaguri.

Taur

Veţi beneficia de un bun echilibru energetic pe tot parcursul zilei. Veţi simţi nevoia să luaţi decizii în chestiuni dintre cele mai variate şi veţi reuşi să vă concentraţi la ceea ce aveţi de făcut. Va trebui să acordaţi ceva mai multă atenţie eventualelor suferinţe cronice. În cazul în care veţi pleca la un drum, fiţi atent, căci aţi putea avea şi o surpriză mai puţin plăcută. Pe acasă va fi multă zarvă din cauza unor probleme apărute pe neaşteptate.

Gemeni

Vă agitaţi mai mult decât în mod obişnuit, ceea ce vă oboseşte şi vă dă senzaţia că exageraţi. Aţi putea demara o nouă acţiune, dar ar fi bine să o luaţi mai încetişor, cel puţin deocamdată. Lucrurile nu vor merge chiar aşa cum vă doriţi şi aveţi tendinţa de a da vina pe ceilalţi, fără a vă pune problema dacă nu cumva greşiţi. Dacă veţi fi trimis într-o delegaţie, nu comentaţi! Nu vă feriţi să vă expuneţi ideile.  

 

Rac

Vă veţi bucura de o relaţie bună cu şefii, aşa că, dacă aveţi nevoie de sprijinul lor, conjunctura astrală vă va avantaja. Este posibil să vi se repartizeze sarcini noi, semn că vă faceţi remarcat datorită calităţilor de care dispuneţi. Analizaţi cu atenţie oportunităţile care se ivesc! Activităţile recreative vă vor ajuta să vă simţiţi mai bine. Este posibil ca în zona serviciului să aveţi parte de o schimbare.             

Leu

Faceţi eforturi financiare mari pentru a vă petrece în mod plăcut timpul liber. Sunteţi ceva mai romantic, aşa că veţi reuşi să vă bucuraţi de fiecare moment petrecut în compania fiinţei iubite. Calităţile dumneavoastră vor ieşi în evidenţă, în timp ce popularitatea în rândul persoanelor de sex opus creşte. Aţi putea face o cucerire cu ocazia unui drum făcut la începutul intervalului. Oricum, va trebui să fiţi ceva mai atent, deoarece aţi putea rămâne lesne fără bani.

Fecioară

Energia va fi la limita superioară, dar veţi avea dificultăţi în a o canaliza spre un scop concret. Starea de iritare ce vă caracterizează în ultimul timp v-ar putea determina să vă certaţi cu cineva. Veţi munci mult în această perioadă, dar nu veţi reuşi să finalizaţi tot ce v-aţi propus. Este nevoie de mai multă perseverenţă. Graba nu face decât să încurce lucrurile şi să complice situaţiile.    


Balanţă

Nu veţi fi într-o formă nemaipomenită şi ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi care să vă suprasolicite. Veţi avea nevoie de un program mai lejer, de activităţi relaxante. Aţi dori să vă implicaţi într-o activitate nouă, dar ar fi bine ca mai întâi să le finalizaţi pe cele începute deja. Oricum, activităţile demarate acum se vor finaliza cu oarecare întârziere. N-ar fi rău să ascultaţi şi de sfaturile celorlalţi. Dacă aţi mai pleca urechea din când în când şi la ce spun cei din jur nu aţi avea decât de câştigat.  

Scorpion

Partenerul de viaţă ar putea avea unele neplăceri, iar rezolvarea va întârzia să apară. Chiar şi aşa încercaţi să fiţi alături de el şi să-l sprijiniţi pe cât posibil. La serviciu, atmosfera va fi destul de stresantă din cauza faptului că vor fi multe de făcut. Este posibil să aveţi parte de unele câştiguri care însă nu vă vor rămâne prea mult timp în buzunare.          

Săgetător

Gustul pentru aventură v-ar putea determina să vă asumaţi unele riscuri care v-ar putea crea neplăceri. În plan profesional va fi multă agitaţie. Vă veţi confrunta cu o mulţime de obstacole şi va fi nevoie de un efort deosebit pentru a vă putea descurca. Ar fi indicat să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu şeful deoarece nu veţi reuşi decât să tensionaţi atmosfera şi să vă faceţi un duşman.

Capricorn

Interesul pentru chestiunile financiare va fi foarte mare în acest interval şi vă vor ţine cu sufletul la gură. Relaţia cu partenerul de viaţă se va ameliora. Este foarte posibil ca acesta să aibă o reuşită în plan social sau să poată rezolva o problemă care îl frământă de mai multă vreme. Inițiativele în domeniul social vor fi deosebit de binevenite, în ciuda faptului că şefii nu vor manifesta prea multă încredere.                

Vărsător

Aveţi un program foarte încărcat şi aveţi tendinţa să exageraţi cu activităţile. Găsiţi-vă ceva timp dacă nu pentru odihnă, măcar pentru o activitate care să vă permită să vă relaxaţi. Este posibil să fie nevoie să participaţi la un proiect mai deosebit, care vă va da ocazia să vă puneţi în valoare calităţile organizatorice. Relaţia cu prietenii va fi prioritară în această perioadă.   

 Peşti

Aţi putea iniţia activităţi noi, dar fiţi atent şi nu vă asumaţi riscuri prea mari, căci o surpriză neplăcută este posibilă oricând. Ideile vă sunt excelente, dar condiţia pentru a avea rezultate bune este de a nu vă lăsa pradă primului impuls. Activităţile intelectuale vă vor avantaja, căci vă vor da ocazia să vă puneţi în evidenţă inteligenţa, inspiraţia şi spiritul practic. Colaborările cu cei din jur vă vor ridica unele probleme, aşa că fiţi prevăzător.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 31 august 2012

Actualitate

» Bacalaureat: 56 de candidaţi, eliminaţi din examen la ultima probă
» Nicolas Sarkozy a acceptat să ţină conferinţe plătite
» 1.000 de scări vor termoizolare
» Contracandidatul lui Obama a făcut o declaraţie care a supărat Moscova
» Alerta de tsunami menţinută doar pentru Indonezia şi Filipine, după seismul de 7,9 grade
» Director nou la Salubritate
» Vama Craiova plânge după angajaţi
» Vama Craiova plânge după angajaţi
» Şomerii se întâlnesc cu angajatorii
» Rata şomajului, în creştere
» Amantul judecătoarei Mladen s-ar vrea parlamentar
» Amantul judecătoarei Mladen s-ar vrea parlamentar
» Inspectoratul şcolar spune lucruri trăsnite
» Autobuzele mai aşteaptă
» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Zilele Craiovei, în iunie
» Bancul zilei
» Războiul „politrucilor“
» Portrete artistice de identificat
» Apariţii editoriale
» Ia te uită!
» Şeful Poliţiei Române le-a transmis japonezilor recomandări pentru călătoriile în România
» Gorj: Preşedintele Federaţiei de Tenis, la Târgu Jiu
» CSDR solicită modificarea, în regim de urgenţă, a legislaţiei muncii
» Barroso: Bulgaria este pregătită pentru aderarea la Schengen
» Seism de 7,9 grade şi alertă de tsunami în largul coastelor filipineze
» Maia Morgenstern, director interimar al Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală
» Craiova: Peste 200 de persoane fără adăpost, găzduite de Centrul Social „Sfântul Vasile”
» Salon Internaţional de Carte la Chişinău, cu participarea unor edituri din România
» Ambasada SUA va fi închisă luni

Local

» Atac interlop la o casă de amanet din Craiova
» Polivalenta, gata în… noiembrie!
» Spital municipal nou în curte la „Filantropia“
» Comisionul aberant al BRD
» Pacientă de la Psihiatrie, înecată în Dunăre
» Ridicaţi după ce au furat banii americanilor

Sport

» Zi neagră pentru români la US Open
» CFR Cluj vrea să depăşească performanţa Unirii Urziceni
» CS Apa Craiova începe aventura în Liga a III-a
» Handbaliştii gorjeni joacă la Timişoara, baschetbaliştii – în Serbia
» Spadasinii de la Universitatea, imbatabili în Germania

Bani & Afaceri

» Surprize, surprize de la Fisc! Nesemnate, neştampilate…
» Persoanele din mediul rural se pot dezvolta în turism

Magazin

» Horoscop
» Amanda Seyfried, din nou îndrăgostită
» Leonardo DiCaprio vrea să facă un film despre braconaj
» Un nou album pentru Christina Aguilera
» Doi fani englezi ai Lorei au asistat la filmările clipului „Fără el“

Opinii

» Putere și Guvernare (II)

Top