17.9 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinRomanian Music Awards - ediţie aniversară

Romanian Music Awards – ediţie aniversară

Săptămâni întregi de pregătire, momente speciale, featuring-uri inedite şi lansări de piese şi videoclipuri noi ale celor mai buni artişti fac din Romanian Music Awards cel mai important eveniment muzical al anului. Cea de-a zecea ediţie Romanian Music Awards, transmisă LIVE de Music Channel, din Piaţa „Mihai Viteazul“ din Craiova, mâine, 8 iunie, începând cu ora 19.00, va fi cu adevărat grandioasă! Cei mai buni artişti ai ultimului an vor urca pe scena RMA pentru un show excepţional! CRBL, Viorica şi Ioniță din Clejani, Guess Who, Dj Project, Puya, Sore, Connect-R, Voltaj, Smiley, Giulia, Vunk, Grasu XXL, Radio Killer, Andreea Bănică, Deepcentral, Fly Project, Deepside Deejays, Nick Kamarera, Alex Velea, Delia sunt numai câţiva dintre artiştii care vor veni la Craiova pentru ediţia aniversară Romanian Music Awards! Ela Voineag şi Manuel Dinculescu sunt amfitrionii covorului roşu şi promit să fie neîndurători cu ţinutele vedetelor care vor păşi în faţa camerelor de filmat, începând cu ora 19.00. Jocurile de lumini, reunirea a trei dintre trupele cu cel mai mare succes după ‘90 – N&D, 3SE şi L.A-, dar şi lansările viitoarelor hituri sunt numai câteva dintre surprizele organizatorilor. Cea de-a zecea ediţie RMA va fi un show excepţional, cu momente speciale şi invitaţi pe măsură. În Piaţa „Mihai Viteazul“ din Craiova sunt aşteptaţi şi în acest an peste 35 de artişti. Romanian Music Awards este un eveniment organizat de Music Channel cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova şi Consiliului Local Municipal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS