Pastele reprezintă un ingredient de bază în bucătăria mondială, gurmanzii având la dispoziţie zeci de feluri, de toate mărimile şi culorile
Pentru mult timp, tradiţia i-a atribuit lui Marco Polo aducerea pastelor în Italia, după expediția sa din Orientul Îndepărtat la sfârșitul secolului 13. Această teorie a fost însă infirmată de multe documente scrise, care atestă existenţa pastelor în Italia înainte ca veneţianul să exploreze Orientul Îndepărtat. Din câte se pare, etruscii, adevăraţi gurmanzi ai Antichităţii, au consumat o formă de pastă, fapt dovedit de uneltele găsite în mormintele lor. De asemenea, pastele şi-au făcut simţită prezenţa şi în Imperiul Roman. Literatura clasică include multe surse importante, de la Varrone, ce în secolul 1 î.e.n. vorbea despre lixulae, ruda antică a pastelor gnocchi, la bucătarul Apicio, care, tot în acea perioadă, menţionează lagane, o formă a lasagniei de astăzi. Anul oficial de apariţie al pastelor pare însă să fie 1145. Geograful arab Al-Idrisi, în cartea sa intitulată „Pentru cei care au pasiunea de a călători în jurul lumii“, a observat ca în Trabia, un oraş la 30 km depărtare de Palermo, un fel de mâncare era preparat din griş în formă de panglici, ce era exportat în Calabria şi în multe ţări musulmane şi creştine. Prima atestare oficială a pastelor o regăsim într-un document italian medieval. Făcând inventarul unei moşteniri, notarul genovez Ugolino Scarpa include „una bariscela plena de macaronis“ („un castron plin cu macaroane“). Acest document demonstrează că legenda potrivit căreia Marco Polo a adus pastele în Italia, în urma călătoriei lui în China (1295), nu este adevărată.
Deliciu culinar
Însă, de atunci și până în zilele noastre, pastele s-au diversificat uimitor și au devenit un ingredient de bază în multe din bucătăriile lumii. Producerea diferitelor tipuri de paste a devenit o adevărată artă între secolele XVI şi XVII, când au apărut primii producători de paste în Genova – 1574, în Savona – 1577, Napoli – 1579, în Roma – 1646. De asemenea, odată cu răspândirea maşinii de frământat şi apariţia presei mecanice, care au ieftinit mult procesul de producţie a pastelor, acest aliment, care la început era o delicatesă ocazională, a început să apară pe mesele tuturor. De obicei, pastele se prepară din grâu dur, un sortiment de grâu cultivat în Italia, Orientul Mijlociu şi America de Nord. Acest tip de grâu este bogat în gluten, o proteină care conferă făinii tărie şi elasticitate şi, în consecinţă, aluatul de paste este mai uşor de rulat şi modelat. De asemenea, pentru prepararea pastelor pot fi folosite şi alte cereale, cum ar fi hrişcă, orez, porumb, fasole, soia, fasole mung, orz, mei, ovăz, acestea fiind fiind folositoare mai ales celor care nu pot mânca grâu sau gluten. În mod tradiţional, aluatul de paste trebuie preparat doar din făină, apă şi sare, ouăle sau uleiul putând fi adăugate doar pentru a-l îmbogăţi.
Un sortiment pentru fiecare
În prezent, în Italia există peste 500 de tipuri de paste diferenţiate de forme şi dimensiuni. Dintre acestea însă, în afara Italiei se comercializează doar aproximativ 50. De obicei, pastele pot fi clasificate în funcţie de lungime sau după formă. Astfel, putem opta între pasta lunga (paste lungi) – spaghetti, tagliatelle, pappardelle, vermicelli etc. şi pasta corta (paste scurte) – farfalle, penne, fusilli, macaroni etc.; sau, în funcţie de formă, avem la dispoziţie paste tubulare – penne, ziti, bucatini, macheroncelli etc.; fire/linii – spaghetti, capelli d’angelo, stringozi etc; benzi late – tagliatelle, pappardelle, fetucine etc; foi – lasagna sau umplute – tortellini, ravioli etc.
Mod de preparare
În primul rând, pentru preparea pastelor trebuie să folosiţi foarte multă apă, clocotind puternic. De asemenea, la fiecare litru de apă, nu uitaţi să adăugaţi şi aproximativ o linguriţă şi jumătate de sare. Mare atenţie să nu uitaţi de acest ingredient, pentru că pastele fierte în apă nesărată nu pot fi asezonate ulterior în mod corect, căci nu absorb sarea. Deşi există convingerea că atunci când fierbeţi pastele trebuie să adăugaţi şi un pic de ulei în apă pentru ca acestea să nu se lipească, lucrurile nu stau doar aşa. În realitate, uleiul face pastele mai lunecoase şi mai puţin capabile să absoarbă sosul preparat ulterior. După ce scurgeţi pastele, aveţi grijă să nu le spălaţi cu apă rece, pentru că în acest fel veţi spăla doar amidonul şi sarea şi veţi pierde tot gustul. De preferat este ca sosul pentru servirea pastelor să fie gata înainte ca acestea să fiarbă. Cel mai bine, amestecaţi pastele cu sos în tigaia sau oala în care acesta a fost pregătit, pentru că în acest fel pastele vor absorbi mai bine gustul şi aromele.
