„Casa Poporului“ se mută joi, 21 octombrie, de la ora 16.00, în Sala „I.D Sîrbu“ a Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, pentru a-i aduna împreună pe actorii profesionişti şi pe cei amatori într-un proiect de teatru fascinant.
„O garsonieră de 30 de metri pătraţi în Antwerpen, Belgia. Gaşca lui Mircea face haiducie în vest. «Dacă au, trebuie să dea şi la cei care n-au. Aşa e legea firii. Aici, în Casa Poporului, pentru că nenorocita asta de garsonieră e adevărata casă a poporului, primim pe oricine vrea să-şi refacă viaţa, să scape din sărăcia aia chioară din România. Noi îi cazăm aici, îi aranjăm. Lucrează pentru noi o vreme. Dar e spre binele lor». Însă, Mircea a pierdut mulţi oameni în ultimele intervenţii şi aşteaptă întăriri din România pentru a da lovitura la cel mai important magazin de bijuterii din oraş. Doar că cei pe care îi aşteaptă şi se bazează îi dau complet planurile peste cap, încât Casa Poporului va fi abandonată“.
Aşa ar suna o scurtă prezentare a spectacolului de artă activă purtând semnătura regizorală a lui Bogdan Georgescu. Este vorba de spectacolului „Casa Poporului“ care va avea prima reprezentaţie pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, în sala „I.D Sîrbu“, joi, 21 octombrie, în faţa unui public care va putea intra liber, pentru a-i putea admira deopotrivă pe actorii instituţiei craiovene, Iulia Lăzăr şi Raluca Păun, dar şi pe câţiva actori neprofesionişti, privaţi de libertate, din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova.
Un proiect îndrăzneţ
Un spectacol fascinant, aceasta este, de fapt, reprezentaţia „Casa Poporului“, care vorbeşte despre un altfel de teatru, acela care „are resursa incredibilă de a aduce oameni împreună, de a deschide canale de comunicare, de a facilita nişte întâlniri.
Pentru mine e foarte important schimbul acesta dintre un actor profesionist, care are experienţă, care ştie să construiască şi un om real care are poveştile, adevărul şi prospeţimea lumii, din care vine. Când le creezi contextul în care se pot întâlni, se întâmplă un schimb între omul acesta şi actorul profesionist prin care omul real câştigă, învaţă nişte instrumente, nişte mijloace de exprimare pe actorie, pe comunicare, pe reprezentare, iar actorul e obligat să se racordeze la un tip de francheţe şi prospeţime, pe care le aduce omul acela care nu a jucat niciodată“, mărturiseşte regizorul Bogdan Georgescu.
Mânat de această idee, creatorul de spectacole a dat naştere acelui context creativ „în care toată lumea să se exprime şi să se cunoască unii pe alţii. Să ne cunoaştem ca oameni şi nu ca informaţie biografică neapărat. Cine suntem, ce ne place să facem, care sunt calităţile noastre. Am pornit de la premisa că lucrăm o lună împreună pentru a ne exprima creativ şi pentru a ne dezvolta toţi, deţinuţi, actori profesionişti împreună, dar fără a exista o ghilotină de genul trebuie neapărat să facem un spectacol. Lucrând cu ei şi adunând material la un moment dat s-a născut această poveste din «Casa Poporului»“.
Un pas înainte
Prezenţa unui astfel de proiect de teatru comunitar pe scena craioveană poate fi o nouă poartă, care, poate, se va deschide în faţa unor astfel de demersuri.
„În momentul în care am terminat proiectul, l-am jucat de patru ori în Craiova: de două ori în penitenciar, o dată la Centrul pentru Cultură, Club Electroputere, şi a doua reprezentaţie în cadrul studioului Facultăţii de Teatru. E important să expui diferite categorii de public acestui demers, căci fiecare locaţie în care s-a jucat a avut alt public. Pe de altă parte, eu ca regizor şi ca om de teatru am convingerea că teatrele de stat au responsabilitate să sprijine proiecte de tipul ăsta, pentru că aparţin unei comunităţi şi pentru că ei trebuie să dea ceva înapoi comunităţii aceleia din care fac parte, trebuie să găsească într-un fel conexiunea cu ea. Dincolo de stagiune şi de faptul că jucăm spectacole, un teatru nu e numai un ecran de televizor în care prezentăm spectacole, un teatru este o instituţie la fel de importantă ca şi şcoala, biserica într-o comuniate. Şi faptul că teatrul din Craiova a acceptat ca noi să prezentăm proiectul în sala studio (Sala mică, «I.D. Sîrbu») mi se pare un prim pas, un pas pe care puţine teatre din România le fac în sensul acesta“.
