27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Navigatul excesiv pe internet afectează
sănătatea mintală

Navigatul excesiv pe internet poate avea drept rezultat izolarea socială a copiilor şi adolescenţilor care practică această activitate şi le poate afecta acestora starea de sănătate, „surfingul pe net“ fiind asociat cu insomnii, depresii şi sentimente de anxietate. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Indiei, studiu care a arătat şi că micuţii ai căror părinţi lucrează sunt mai dependenţi de internet decât copiii care cresc într-o familie unde doar unul dintre părinţi este angajat. Obiectivul principal al sondajului a fost acela de a descoperi cât de mult exagerează oamenii, şi, în special, copiii cu vârste între 8 şi 18 ani, în ceea ce priveşte navigarea pe internet. Potrivit studiului, jumătate dintre copiii intervievaţi au spus că stau pe internet mai mult de cinci ore în fiecare zi, băieţii petrecând mai mult timp navigând prin lumea virtuală, comparativ cu fetele. Raportul privind rezultatele sondajului a arătat că principalele motive pentru care copiii şi adolescenţii petrec atât de mult timp pe internet sunt faptul că în casa lor nu există reguli cu privire la utilizarea internetului, că nu au un grup de prieteni şi că sunt copleşiţi de sentimente de tristeţe sau deprimare. „Accesul facil la internet şi lipsa monitorizării parentale sunt printre principalele motive care duc la dezvoltarea unei dependenţe de computer. Există dovezi clare că unii utilizatori şi-au format un obicei compulsiv de a naviga pe internet, înlocuind interacţiunile sociale reale cu discuţii purtate pe messenger sau pe site-urile de socializare. Rezultatele studiului nostru arată că această dependenţă poate avea un impact grav atât asupra sănătăţii, în special asupra celei mentale“, a concluzionat unul dintre autorii studiului, D.S. Rawat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS