Există filme în faţa cărora bărbaţii nu îşi pot domoli sentimentalismul, pelicule la vizionarea cărora nu se pot abţine să nu verse câteva lacrimi, informează Corriere della Sera.
Într-o vreme declarau cu mândrie că reprezintă sexul tare, iar dacă la cinematograf se nimerea să aibă vreo batistă sau un şerveţel în buzunar, le foloseau doar pentru a şterge lacrimile partenerei. De ani buni însă, bărbaţii au renunţat la stilul de „mascul feroce“ a la Humphrey Bogart şi au căzut în mrejele sentimentalismului. Astăzi, nu rare sunt cazurile în care domnii plâng cu sughiţuri la final, după un film care i-a emoţionat. După ce au constatat că în acest an filmul care i-a impresionat cel mai mult pe bărbaţi a fost „Toy Story 3“, redactorii de la BBC au decis să efectueze un sondaj printre telespectatorii săi, pentru a realiza un top al peliculelor care au reuşit să îi impresioneze până la lacrimi pe bărbaţii secolului XXI.
Filme de top
În clasament apar atât filme celebre, cât şi aşa-numitele „pelicule de nişă“. Printre lungmetrajele nominalizate se numără „Stăpânul inelelor – Întoarcerea Regelui“, un film lansat în 2003, în regia lui Peter Jackson. Andy Bishop a mărturisit redactorilor BBC că „nu doar ultima scenă, ci întregul film mă face să lăcrimez şi am un nod în gât de câte ori îl văd“. Al doilea film „lacrimogen“ este „Închisoarea îngerilor“, din 1994, regizat de Frank Darabont, cu Tim Robbins şi Morgan Freeman în rolurile principale. „De fiecare dată plâng când văd scena cu cei doi prieteni care se reîntâlnesc pe plajă. Ştiu, sunt un plângăcios şi sunt mândru de asta“, spune Chris Mattley, alt spectator al postului BBC. Medalia de bronz revine filmului de desene animate „Up“, regizat de Pete Docter şi Bob Peterson. „Am fost să văd filmul cu toată familia. Singurul care nu a plâns a fost socrul meu. Atunci am avut dovada că este un robot“, a comentat, la rândul său, Steve, alt participant la sondaj.
Pelicule lacrimogene
În clasament sunt prezente şi alte pelicule, adevărate „perle“ ale cinematografiei. Este vorba, de exemplu, despre „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, din 1975, în regia lui Milos Forman, cu Jack Nicholson în rol principal. În opinia lui Mike, alt telespectator intervievat de BBC, în timpul scenei finale, când „Marele Şef“ (William Sampson) ridică un lavoar, sparge gratiile şi fuge din azilul condus despotic, „lacrimile se intensifică şi nu ai cum să nu izbucneşti în plâns“. Locul cinci în clasament este ocupat de pelicula „Me and Marley“, care are la bază autobiografia jurnalistului american John Grogan, dedicată câinelui său, Marley: „Atunci când protagonistul îşi ia adio de la câinele său muribund… îmi vine să plâng doar când îmi amintesc“, mărturiseşte Chris. Urmează în top pelicula „Campionul“ a lui Franco Zeffirelli, din 1979, care prezintă povestea lui Billy Flynn, un fost campion la box care, după naşterea fiului său, T.J., renunţă la viaţa sportivă pentru a se dedica în totalitate creşterii copilului, cu atât mai mult cu cât este singurul părinte pe care-l are micuţul. „L-am văzut împreună cu colegii mei, când eram în armată. Nici unul dintre noi nu îndrăznea să vorbească de teamă să nu îi tremure vocea“, povesteşte Keith Aisthorpe. Ultimele locuri în clasament sunt ocupate de romanticul „Jurnalul“, din 2005, regizat de Nick Cassavetes, amuzantul „Babe: cel mai curajos porc din lume“, al lui Chris Noonan, emoţionantul „Terenul de base-ball“, regizat în 1989 de Phil Alden Robinson, şi nemuritorul „Carele de foc“. „L-am văzut pe tatăl meu plângând doar de două ori în viaţa mea. Una dintre acestea a fost atunci când a văzut «Carele de foc»“, a povestit Laureen McConnell.
