22.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinChindogu, arta invenţiilor inutile

Chindogu, arta invenţiilor inutile

Umbrela a fost o invenţie. La fel şi telefonul. Televizorul. Motorul. Pizza. Există însă şi invenţii care nu fac zgomot, dar care au demnitatea şi regulile lor stricte, ce le fac să fie complet inutile.

Televizorul, telefonul, umbrela sunt doar câteva dintre invenţiile care au revoluţionat lumea. Există însă şi o categorie aparte de invenţii, care nu au pretenţii, dar ce au propria demnitate şi se ghidează după o serie de reguli stricte, ce le fac complet inutile. Numele lor este Chindogu, acele invenţii care nu sunt tocmai utile, dar nici complet inutile. Chindogu nu sunt nicidecum acele invenţii respinse, care nu au trecut examenul de brevetare, ci reprezintă efortul de a crea ceva special care funcţionează, dar care nu merită nici pe departe munca depusă. Cutia transparentă unde să ne băgăm mâinile în timp ce ne tăiem unghiile, pentru a nu le arunca prin casă, automestecătorul electric care mişcă maxilarul la fiecare înghiţitură, „zebr“ la purtător sunt doar câteva dintre aceste invenţii, cunoscute sub numele de Chindogu. Acest termen de origine japoneză este recunoscut deja la nivel internaţional, în traducere însemnând neobişnuit (chin) + obiect (dogu). Termenul a fost lansat de Kenji Kawakami, un om de afaceri japonez, editor al revistei Mail Order Life. Editorul american Dan Papia a preluat termenul pentru a-l introduce în engleza vorbită, datorită popularităţii unei rubrici lunare din revista sa, Tokyo Journal, unde îi încuraja pe cititori să trimită invenţii. La final, Kawakami şi Papia şi-au unit forţele în volumul „101 Unuseless Japanese Inventions: The Art of Chindogu“, lansat în 1995, şi care s-a bucurat de un succes extraordinar. Patru ani mai târziu, în 1999, a fost lansat şi cel de-al doilea volum, intitulat „More Unuseless Japanese Inventions“, vândut în peste 300.000 de exemplare doar în Japonia.

Artă liberă

„Libertatea este cel mai important lucru din viaţa noastră. Chindogu este simbolul libertăţii absolute. Doar un spirit liber se poate gândi la Chindogu, la lucrurile stupide şi nebuneşti. Nu se poate trăi doar din bun-simţ“, a explicat Kawakami, de 63 de ani, şi care are peste 700 de exemple de Chindogu în spate. „În epoca tehnologiei, Chindogu pot conferi un strop de magie şi de spiritualitate vieţii cotidiene“, crede sexagenarul. Însă, nu acesta este cel mai important aspect. În opinia lui Kawakami, care a studiat ingineria aeronautică la Universitatea din Tokio, arta Chindogu este anarhie pură, noua frontieră a luptei împotriva consumismului. În 1997, invenţiile anarhice şi inutile au fost reunite într-un site. Acesta a devenit platforma ideală pentru urmaşii pitagorici ai lui Arhimede, care de atunci s-au întrecut în fel de fel de inutilităţi ingenioase, de la patine pentru pisici, pentru a proteja pardoseala, pălăria cu şerveţele, recomandată atunci când suntem răciţi, costumul total care permite persoanelor care suferă de acvafobie să înoate fără a atinge apa.

Anarhie după reguli

Însă, şi anarhia are propriile ei reguli. În cazul în care doriţi să lansaţi un Chindogu ca la carte, trebuie să urmaţi zece reguli. În primul rând, nu trebuie să fie o invenţie practică şi nereală. În cazul în care la final invenţia se dovedeşte utilă, ea îşi pierde statutul de Chindogu şi în acest caz trebuie să treceţi pe la Oficiul de Brevete. În plus, invenţia trebuie să poată fi pusă în practică, trebuie să existe în ciuda absurdităţii sale. Un Chindogu original trebuie să aibă un spirit anarhic. El este expresia maximă de libertate de gândire şi acţiune: libertatea de a fi (aproape) inutil. A patra regulă spune că Chindogu sunt instrumente pentru viaţa de zi cu zi, o formă de comunicare care poate fi înţeleasă de oricine, în orice colţ al planetei. În plus, invenţiile Chindogu nu au drept obiectiv obţinerea de profit şi nu pot fi în nici un caz comercializate. Umorul şi „batjocura“ nu sunt admise în creaţie şi nu trebuie să reprezinte scopul invenţiei. A şaptea regulă spune că aceste invenţii nu sunt propagandă şi sunt inocente, ele fiind create pentru a fi utilizate, chiar dacă la final se dovedesc inutile. Aceste invenţii nu sunt tabu. De altfel, International Chindogu Society a stabilit o serie de standarde de „decenţă socială“. Vulgaritatea este absolut interzisă. Invenţiile Chindogu nu pot fi brevetate, nu pot fi nici colecţionate şi nici luate în proprietate. În fine, cea de-a zecea regulă prevede că aceste invenţii sunt toate la fel şi au aceeaşi valoare. Altfel spus, femeile, bărbaţii, bogaţii şi săracii trebuie să aibă aceeaşi posibilitatea de a folosi un Chindogu.

Glumă sau artă

În afara Japoniei, Chindogu sunt privite diferit. În America de Nord, de exemplu, sunt considerate glume, în Europa sunt considerate o nouă formă de artă, în Hong Kong şi Taiwan reprezintă o potenţială sursă de câştig. Pentru Kawakami, acestea sunt invenţii pierdute, idei geniale care au scăpat unui mecanism conservator, reprezintă o formă de creaţie în stare pură, fără scop de profit, pur şi simplu plăcerea de a fi găsit o soluţie perfect logică la o problemă inutilă. Cele mai bune invenţii inutile au ajuns chiar şi în Noua Zeelandă. Dunedin Fringe Festival atrage anual inventatori din toate colţurile lumii. Lansat în 2000, festivalul prezintă arta contemporană prin intermediul a peste 50 de evenimente şi 300 de artişti sau inventatori. Anul acesta, la festival a fost premiată trusa pentru frica de a vorbi în public. Această trusă include o pereche de ochelari opaci pentru a nu focaliza bine mulţimea, căşti care fac un zgomot constant pentru a nu fi tensionaţi de liniştea unui public atent, dopuri cu miros de lavandă, cunoscută pentru caracteristicile sale calmante.

Libertatea este cel mai important lucru din viaţa noastră. Chindogu este simbolul libertăţii absolute. Doar un spirit liber se poate gândi la Chindogu, la lucrurile stupide şi nebuneşti. Nu se poate trăi doar din bun-simţ. În epoca tehnologiei, Chindogu pot conferi un strop de magie şi de spiritualite vieţii cotidiene“.

Kawakami

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU