Ce nu ştiaţi despre sperietorile de ciori
Sperietorile de ciori sunt „prezenţe“ populare în întreaga lume, care fac parte din peisajul rural nu doar în ţările dezvoltate, ci şi în statele unde economia nu este punctul forte şi care se bazează pe agricultură. Cum bine se ştie, sperietorile de ciori nu sunt altceva decât nişte manechine din lemn, din fier sau din paie, care au forma unei siluete omeneşti şi care sunt îmbrăcate cu cârpe sau chiar cu haine, dând impresia că în locul respectiv se află un om care păzeşte întregul câmp. Ajunsă celebră chiar şi în literatură, graţie poveştii „Vrăjitorul din Oz“, sperietoarea de ciori are o istorie de câteva mii de ani, fapt ce dovedeşte că încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost suficient de inventivi încât să găsească soluţii pentru a-şi proteja culturile invadate de păsări. Se ştie că principalul obiectiv al sperietoarelor de ciori este acela de a „mima“ o prezenţă omenească în ideea de a îndepărta păsările şi de a le împiedica să distrugă culturile. Într-adevăr, păsările se sperie de aceste manechine „plantate“pe câmpuri, însă principalul factor care le ţine la distanţă este mirosul uman care se degajă din zdrenţele sau hainele cu care sunt îmbrăcate. Fermierii şi-au dat seama că sperietorile de ciori trebuie înnoite periodic, pentru că vântul, ploaia sau zăpada „şterg“ acest miros, prin urmare manechinele îşi pierd din „eficienţă“. Se pare că primele sperietori de ciori pomenite vreodată în istoria omenirii datează din vremea Egiptului Antic. Acestea au fost văzute de-a lungul fluviului Nil şi se pare că erau menite să protejeze câmpurile cultivate cu grâu de atacul stolurilor de prepeliţe. Japonezii au urmat şi ei exemplul egiptenilor şi au început să confecţioneze sperietori de ciori pentru a-şi apăra culturile de orez. La începuturi, fermierii atârnau haine vechi, cârpe, bucăţi de carne şi oase de peşte pe pari de bambus, cărora le dădeau apoi foc. Mirosul era atât de greu încât nici păsările şi nici alte vietăţi nu se apropiau de culturile de orez.
