20.5 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinBărbaţii cu preocupări artistice, mai puţin predispuşi la depresie

Bărbaţii cu preocupări artistice, mai puţin predispuşi la depresie

Rezultatele unui studiu dat publicităţii arată faptul că bărbaţii care investesc în activităţi culturale sau artistice sunt mai puţini predispuşi la depresie. Oamenii de ştiinţă susţin astfel că medicamentele antidepresive ar putea fi mai puţin eficiente decât cultura. Un sondaj de opinie realizat de cercetători din cadrul Universităţii de Ştiinţă şi Tehnică norvegiene, pe un eşantion de 50.000 de bărbaţi, este cel mai recent „instrument“ care face legătura între o bună sănătate mintală şi activităţile artistice. „În cazul bărbaţilor, există o relaţie pozitivă între implicarea în activităţile culturale şi artistice şi depresie“, a explicat profesorul Jostein Holmen, unul dintre autorii studiului. Profesorul a precizat că cercetarea efectuată nu a luat în considerare şi statutul social al subiecţilor, însă s-a dovedit că participarea la orice tip de activităţi culturale îi fereşte, într-adevăr, pe bărbaţi de depresie, acest lucru fiind valabil numai în cazul domnilor. Profesorul norvegian a ţinut totuşi să spună că rezultatele studiului realizat nu susţin faptul că o activitate culturală ar fi suficientă pentru găsirea fericirii, ci, mai degrabă, faptul că bărbaţii cu înclinaţii artistice se deprimă mai rar şi mai puţin grav decât ceilalţi. Printre activităţile culturale pomenite de oamenii de ştiinţă se numără mersul la cinema sau la teatru, cântatul şi pictatul, iar cercetătorii susţin că toate aceste preocupări ar putea fi remedii noi şi eficiente pentru depresia de sezon sau pentru cea adusă de Sărbătorile de iarnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII