11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

HOROSCOP

  Berbec    
O şansă deosebită aduce bucurie în inima dumneavoastră, fie că e vorba de un vis împlinit pe care aproape că nu-l mai credeaţi posibil, fie că e vorba de o reuşită sentimentală majoră. E ca şi cum aţi trece prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a primi un premiu superb de la viaţă. Sufletul dumneavoastră e mulţumit şi puteţi spune, cel puţin pentru o zi, că vă simţiţi în al nouălea cer.
 
  Taur

Aşteptaţi de undeva o veste bună, dar aceasta întârzie să apară, de aceea sunteţi trist şi dezamăgit. Orice vi s-ar oferi în compensaţie nu vă mulţumeşte, pentru că nimic nu poate înlocui ceea ce aşteptaţi cu înfrigurare. Că e un telefon care nu sună, un musafir care nu mai apare sau o idee de a ieşi din impas, sunteţi copleşit de senzaţia de aşteptare.

  Gemeni

Aveţi toate motivele să credeţi tot mai mult că într-o zi veţi realiza tot ce v-aţi propus. Dacă mai aveţi şi norocul de a găsi persoanele care să vă sprijine în acest demers, totul va evolua mult mai repede, ca atare nu încercaţi să pedalaţi de unul singur până la capăt, ci luaţi-vă alături un grup de susţinere.
 
  Rac
Nu vă puteţi concentra la treburile zilei, pentru că gândul dumneavoastră zboară la alte aspecte, mai puţin importante. Pierdeţi vremea cu fleacuri, cu sarcini pe care le puteţi termina repede, pentru că nu daţi randament în proiecte masive. Dacă aţi şterge de pe lista de sarcini mai multe puncte, aţi fi foarte mulţumit.
 
  Leu
Presimţiţi că aveţi alături persoane care nu merită încredere şi aveţi motive să le priviţi cu suspiciune. Tot ce fac sau spun conţine o oarecare marjă de eroare, ca atare ar fi bine să nu luaţi de bune informaţiile care vin de la ele. Ori aşteptaţi ca lucrurile să se clarifice de la sine, ori cereţi păreri şi din alte surse ca să faceţi totuşi rost de nişte date pe care să le puteţi folosi concret.

  Fecioară
Nimeriţi într-un mediu foarte dinamic, unde vă molipsiţi şi dumneavoastră de energie şi chef de muncă. Aveţi un real talent de a-i mobiliza şi pe alţii, ca atare ar fi bine să vă erijaţi într-un fel de lider, pentru a le spune şi altora ce să facă. Motivaţie există, energie – din belşug, deci la asemenea investiţii ar fi culmea să nu ajungeţi la rezultate excelente.

  Balanţă
Iubirea cere mai multă implicare din partea dumneavoastră. Fiţi mai generos în gesturi de iubire, pentru că şi celălalt are aceleaşi pretenţii ca şi dumneavoastră, de a fi luat în seamă şi răsfăţat cu gesturi de tandreţe. A venit vremea să deveniţi actorul principal al cuplului din care faceţi parte şi să luaţi decizii pentru amândoi, să trasaţi direcţii viitoare.

  Scorpion
Începeţi o acţiune fără prea mult entuziasm şi lipsa de încredere în succesul final va declanşa în cele din urmă un eşec. Dacă aţi porni cu ceva mai mult optimism, fără să vedeţi doar pericolele şi piedicile de pe parcurs, lucrurile ar evolua mult mai bine, dar atitudinea pe care o abordaţi înaintea startului deja anunţă viitorul rateu.

  Săgetător
Sunteţi obosit şi când vă gândiţi la ce vă mai aşteaptă, parcă vă lasă puterile. Nu aveţi de ce vă agăţa, ceva care să vă motiveze să mergeţi mai departe, şi tot ce v-aţi dori în acest moment este o vacanţă. Până acolo mai e cale lungă, deci uitaţi de pauze şi odihnă, pentru că acum e timpul să munciţi.  

  Capricorn
Încă trăiţi din amintiri, pentru că o reuşită de odinioară mai are ceva de oferit şi acum, după atâta timp. Încă vă mai lăudaţi cu ea, încă vă mai zâmbeşte inima atunci când vă gândiţi la ce a fost, dar nu trebuie să duceţi cu dumneavoastră la nesfârşit o bucurie de demult, ci să reluaţi succesul de atunci.  

  Vărsător
Banii pe care îi manevraţi astăzi au o destinaţie de o importanţă capitală, ca şi cum a sosit vremea unei investiţii de zile mari, cum ar fi cumpărarea unei maşini, a unei case sau achitarea ultimelor rate după ani de zile de eforturi financiare. Dacă semnaţi un contract, urmările sale vor fi dintre cele mai bune.

  Peşti
Ceva vă spune că e mai bine să staţi pe loc şi să aşteptaţi vremuri mai bune, dar nu stă în puterea dumneavoastră să schimbaţi cu ceva situaţia. Vă opriţi din elan, pentru că deocamdată nu sunt întrunite condiţiile unei evoluţii mai bune în ce v-aţi propus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS