21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinPicătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Antrenament pentru creier

Creierul este destul de „iute“, altfel spus are nevoie de doar o oră pentru a se mări, cu condiţia să fie un pic antrenat. În plus, această „creştere rapidă“ permite apariţia unor noi capacităţi motorii, precum şi memorarea acestora pentru o lungă perioadă de timp. De exemplu, tocmai din acest motiv, după ce învăţăm să mergem pe bicicletă nu vom uita niciodată, chiar dacă nu ne mai apropiem cu anii de pedale. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Santa Cruz, în urma unui experiment realizat pe şoarecii de laborator. După doar o oră de antrenament motoriu, cu exerciţii fizice simple, creierul rozătoarelor dezvoltase noi punţi de comunicare între neuroni. În plus, potrivit articolului dat publicităţii de revista Nature, noile sinapse, după o perioadă tranzitorie de modelare, se consolidează, astfel că abilităţile motorii tocmai memorate rămân „stocate“ chiar şi după terminarea antrenamentului. Încă din studiile precedente, oamenii de ştiinţă demonstraseră că atunci când creierul „memorează“ suferă modificări şi se remodelează. În acest studiu, Yi Zuo şi colegii săi de la universitatea californiană au „predat” şoriceilor un simplu exerciţiu fizic, care consta în adunarea seminţelor. Pentru a monitoriza creşterea creierului, materia cenuşie a cobailor a fost modificată genetic, astfel încât să fie capabilă să producă o proteină fosforescentă în neuronii din scoarţa cerebrală motorie. După doar o oră de antrenament, creierul cobailor, monitorizaţi cu ajutorul unui microscop în timpul şi imediat după ce rozătoarele au învăţat exerciţiul, a demonstrat capacitatea de a dezvolta, de a creşte, dezvoltând noi sinapse. Multe dintre aceste punţi de comunicare între neuroni se consolidează cu exerciţiul şi apoi nu se mai „mişcă“, permiţând cobailor să îşi amintească mişcările chiar şi după mai multă vreme. În acelaşi timp, specialiştii au observat că diferitele tipologii de mişcări sunt codificate de grupe diferite de sinapse, ca şi cum fiecare mişcare memorată ar fi păstrată într-un „sertar“ separat din memorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS