14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinÎn căutarea fericirii

În căutarea fericirii

După ce timp de 40 de ani au cerut egalitate în drepturi cu bărbaţii, reprezentantele sexului frumos realizează că viaţa este mult mai complicată decât atunci când s-au avântat în această luptă. Un studiu recent al General Society Survey demonstrează că tot mai multe femei sunt obosite şi exasperate din cauza eforturilor permanente de a reuşi să împace toate dimensiunile vieţii lor, începând cu cariera şi copiii. Soluţii pentru remedierea acestui fenomen există, este suficient să abordăm problema în mod pozitiv. În fond, nu este vorba de a renunţa, ci de a şti să descoperim alternative, ce se pot dovedi „câştigătoare“. Acest fenomen este cu atât mai paradoxal cu cât femeile, deşi sunt mai instruite, s-au obişnuit cu internetul şi au mintea deschisă în ceea ce priveşte sexul, sunt mult mai nefericite decât acum câteva decenii. În studiul „The Paradox of Declining Female Happiness“, specialiştii de la Universitatea din Pennsylvania constată că femeile îşi doresc o carieră, dar nu se bucură de ea, fac copii, iar apoi nu reuşesc să îşi creeze un spaţiu pentru a-şi cultiva propriile pasiuni. De asemenea, au parte de invidia bărbaţilor atunci când se dovedesc mai bune, iar ei sunt incapabili să ţină pasul.

Mâncare, rugăciune şi iubire

Cum ar fi oare dacă femeile s-ar limita la a mânca, a se ruga şi a face dragoste? În opinia scriitoarei Elizabeth Gilbert, în acest fel ar scăpa de stres. La rândul său, Marcus Buckingam, autorul volumului „Find Your Strongest  Life“, afirmă că femeile sunt nefericite pentru că îşi doresc lucruri pe care în realitate nu le vor. În acest caz, soluţia este simplă: este suficient să lupte doar pentru ceea ce îşi doresc cu adevărat. Autorul ne propune cinci puncte cruciale asupra cărora trebuie să se intervină pentru a rezolva problema şi tot atâtea întrebări, pe care femeile nu şi le pun niciodată, dar în care se află „cheia“ pentru a-şi schimba viaţa. Cât de des faceţi lucruri care vă interesează cu adevărat? De câte ori vă gândiţi la ce va fi mâine? Cât de des sunteţi atât de implicate în ceva anume încât aveţi senzaţia că aţi pierdut noţiunea timpului? Cât sunteţi de energică la sfârşitul zilei? De câte ori simţiţi că sunteţi în vârf de formă din punct de vedere emoţional?
Dacă ar răspunde sincer la aceste întrebări, doamnele ar reuşi să identifice punctele slabe din viaţa lor şi ar găsi soluţia pentru a-şi depăşi problemele, identificând inclusiv modul de a reuşi să spună nu unei rutine nebune, în care trebuie să fie mame, soţii şi femei de carieră.

Răspunsuri sincere
În opinia lui Buckingam, ar fi necesar ca femeile să se concentreze măcar din când în când asupra unor momente care le oferă satisfacţii, şi nu asupra unor planuri şi obiective pe termen mult prea lung. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS