23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024

Croque Soufle

Ingrediente: 3 chifle vechi de o zi; 200 g slănină afumată, 200 g ceapă roşie, 2 linguri unt, 1/2 legătură pătrunjel tocat mărunt, 3 ouă, 300 ml lapte, 100 ml smântână, sare, piper, nucşoară.
Mod de preparare:
Chiflele se taie felii subţiri, slănina – fâşii, iar ceapa – rondele. Se încinge untul şi se călesc fâşiile de slănină şi apoi ceapa (circa 5 minute). Se ia de pe foc.
Se toacă mărunt pătrunjelul şi se pune deoparte o lingură, iar restul se adaugă la amestecul de ceapă. Se încinge cuptorul la 180 de grade Celsius. Se bat ouăle cu laptele, smântâna şi se condimentează cu sare, piper şi nucşoară. Se unge o formă de sufleu şi se aşază înăuntru straturi de felii de chiflă, alternând cu amestecul de ceapă.
Se toarnă compoziţia de ouă şi se coace sufleul în cuptorul încins 25-30 de minute, la foc potrivit, până se rumeneşte şi ouăle se încheagă. Pentru cine doreşte, cu 5 minute înainte de a fi gata se presară parmezan ras şi se mai dă puţin la cuptor.
Se serveşte cald, presărat cu restul de pătrunjel.
Menţiuni: Aluatul trebuie lăsat la cuptor pentru a deveni crocant.
Timp de preparare: o oră
Dificultate: redusă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS