Marian Someşan a cucerit o lume întreagă cu vocea sa, fie că a fost vorba de Seul, Bremen, Craiova sau alte oraşe.
Povestea tenorului de astăzi s-a înfiripat cu ani în urmă. Avea doar trei ani când dădea primele recitaluri. „Când erau petreceri, nunţi, părinţii mă puneau pe masă şi spuneau: «Cântă». Eram un fel de tonomat. Cântam muzică populară. Apoi, la cinci ani, am avut ocazia să cunosc un Tiberiu Ceia, să cunosc un Drăgan Muntean, să cunosc mari solişti de muzică populară, dat fiind faptul că unchiul meu a fost unul dintre ei. El a fost cel care mi-a insuflat dorinţa de a cânta. Pe la cinci ani, m-am dus la o repetiţie de-a lui şi la o săptămână am intrat în spectacol cu mari solişti de muzică populară“, îşi aminteşte Marian Someşan. A urmat cursurile Şcolii de Muzică „George Enescu“. După care, „pe când aveam 14 ani, era moda militarului. Toată lumea dorea să devină subofiţer. Eu am reuşit pentru că am urmat cursurile Şcolii Militare de Muzică. Mai departe a fost corul Doina al armatei. La vremea respectivă nu cred că a existat un cor în care să nu fi cântat. Cu asta trebuie să mă mândresc, că aşa a fost: când se alcătuia o formaţie, se începea cu Marian Someşan“.
O seară magică
Anii au trecut şi într-o frumoasă seară de decembrie drumul pe calea muzicii avea să-i fie netezit. „Ideea de a merge pe cărarea aceasta a solisticii a început în 2000. Sigur că am avut un îndrumător, care îmi este foarte drag şi pe care îl consider al doilea părinte al meu, maestrul Ionel Voineag. Eu cântam în diferite coruri, în Madrigal, în Corul Academic al Radiodifuziunii române. Pe vremuri, frumuseţea sărbătorilor se împlinea cu alcătuirea unor grupuri cu care mergeam la colindat, la profesori. Aşa am ajuns cu un grup la uşa maestrului Ionel Voineag şi de acolo a început totul. Era 24 decembrie. I-a plăcut vocea mea şi m-a întrebat de unde sunt. I-am spus că sunt din Bucureşti. Mi-a zis atunci: «De mâine vii la mine». I-am răspuns timid: «Maestre, dar mâine e Crăciunul». «Mă, tu de mâine vii la mine». Nu m-am dus. Pentru mine, Ionel Voineag era foarte sus şi nu m-am gândit niciodată că aş fi putut fi elevul dumnealui. În timp am devenit prieteni foarte buni. Nu m-am gândit la asta niciodată. Îl vedeam acolo pe scenă, eu fiind în cor, el fiind solist. Tremuram la fiecare apariţie a lui. Mergeam la Operă să-l urmăresc, dar niciodată nu m-am gândit că aş putea deveni elevul său. În seara aceea s-a întâmplat. A fost o seară magică“, povesteşte Marian. Magia Crăciunului, împletită cu destinul, a hotărât soarta tenorului de astăzi al Teatrului Liric. „Pe 7 februarie 2001 am primit un telefon de la dumnealui, acasă. Nu ştiu de unde a făcut rost de numărul meu, nu-i lăsasem nici un fel de date de contact. De aceea spun că a fost o seară magică. Mi-a spus: «Trebuie să vin să te iau de acasă cu maşina ca să vii la cursuri?». I-am răspuns: «Bineînţeles că nu» şi am încercat o scuză: «Dar ştiţi, au fost sărbătorile». Răspunsul său a fost ferm: «Eu ţi-am spus să vii din 25 decembrie». Dumnealui lucrează foarte intens. Sărbătorile sunt când un elev reuşeşte în viaţă. Atunci e cea mai mare sărbătoare. E drept că acest lucru l-am aflat mai târziu“, povesteşte cu emoţie Marian Someşan.
Drumul spre Teatrul Liric
Au urmat ore întregi de muncă, desăvârşind talentul, transformându-l pe Marian Someşan într-un tenor apreciat atât în ţară, cât şi în afara graniţelor ei. Tânărul care încântase în seara de Ajun de Crăciun a devenit solist al Operei Române din Bucureşti, pentru ca mai târziu paşii săi să se îndrepte spre Teatrul Liric din Cetatea Banilor, teatru care astăzi „e parte din viaţa mea. Un lucru pentru care am ajuns să trăiesc, pentru care sufăr, un lucru pentru care viaţa înseamnă înainte“. Rolurile au curs, succesul nu a întârziat nici el să apară. Marian Someşan a devenit solist al Operelor din Seul şi Bremen. Nu lipsesc din şirul lung de colaborări şi turnee oraşe importante din ţară, roluri mari, menite să-i pună în valoare calităţile, să facă din el un maestru al scenei. Din 2004 încântă cu rolurile sale spectatorii Teatrului Liric, în timp ce continuă să ducă şi peste mări şi ţări faima României, aşa cum numai el ştie să o facă.
