Piticii, Steluţele, Floricelele, Albinuţele, Perluţele, Barbie – micuţii de la Clubul Piticilor – au urcat pe scena Teatrului Liric pentru a-l convinge pe Moşul, prin dansurile şi poeziile lor, că merită ca în acest an să poposească şi la ei.
Emoţii mari vineri seară în sala de spectacole a Teatrului Liric. Micuţii de la Clubul Piticilor s-au gândit să-l impresioneze pe Moşul cu cele mai frumoase dansuri şi poezii, în cadrul unui spectacol reunit sub genericul „Vine, vine Moş Crăciun“. Cu câteva minute înainte de începere, forfota se instalase în culise. Rochiţele au fost aranjate, căci Moşul nu trebuie să vadă nici un volan strâmb sau vreo steluţă ori o floricică în dezordine. Coregrafiile se repetau. Indicaţiile trebuia urmate întocmai pentru ca spectacolul să fie un succes. Zgomotul din spatele cortinei se făcea auzit şi în sală. Emoţiile erau mari, nerăbdarea creştea, căci fiecare steluţă, pitic, floricică voia să arate că paşii de dans sunt bine executaţi, poeziile în engleză sunt cât mai expresiv recitate.
Cortina s-a ridicat, iar show-ul a început. Ritmurile ameţitoare se auzeau din boxe. Pe acordurile Macarenei s-a deschis seria dansurilor. Şi, chiar dacă o umbreluţă, folosită pe post de recuzită, nu se mai închidea, iar coregrafia trebuia continuată, nimeni nu s-a supărat. Ba chiar, aplauzele au curs frenetic din sală. Simpaticii pitici, care au încercat să urmeze sfaturile părinţilor din sală ce făceau semne disperate, căci neastâmpărarea cu greu putea fi controlată, au urcat pe scenă. Au fost răţuştele ce toată ziua stau pe lac. Emoţiile născute din dorinţa de a executa perfect coregrafia au făcut ca, pentru moment, o răţuşcă se se piardă. Dansul din codiţă a cam încurcat-o, dar, cu toate acestea, sala a aplaudat-o, semn că a reuşit să convingă că e o bună dansatoare. Fetiţele Barbie au venit să le facă şi ele concurenţă pe ritmurile „Barbie girl“. Steluţele nu s-au lăsat nici ele mai prejos şi au dansat „New York, New York“.
O recompensă pe măsură
Aplauzele au curs după fiecare evoluţie. Momentele amuzante nu au lipsit şi au fost şi ele recompensate. Emoţiile au fost puternice, căci nu în fiecare zi Moşul cu sania plină de cadouri bate la uşă, tot astfel cum nu în fiecare zi urci pe o scenă adevărată. Râsete şi la final, când indicaţiile doamnei de dans nu ajungeau până la unul dintre dansatori, iar acesta a uitat că o sală întreagă îl priveşte şi a ieşit din rând mergând mai aproape, doar, doar va înţelege semnele. Moşul s-a distrat copios şi a înţeles că evoluţia unui micuţ dansator sau recitator a însemnat ore întregi de muncă, repetiţii grele, aşa că i-a răsplătit pe fiecare cu daruri alese.
