6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinNicolae, moşul care nu se arată niciodată

Nicolae, moşul care nu se arată niciodată

Moş Nicolae a sosit azi-noapte şi le-a adus tuturor copiilor daruri în ghetuţele frumos rânduite la ferestre. Copiii cuminţi au găsit dulciuri şi jucării, iar cei obraznici, nuieluşe.

În fiecare noapte de 5 spre 6 decembrie, Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care sunt cuminţi, lăsându-le în cizmuliţe daruri, însă tot el îi pedepseşte pe cei neascultători. Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată. Povestea darurilor împărţite în noaptea de Sfântul Nicolae este foarte veche.  Nicolae este sfântul tuturor. El venea întotdeauna în ajutorul săracilor: pe cei flămânzi îi sătura, pe cei goi îi îmbrăca, pe cei deznădăjduiţi îi încuraja, devenind astfel sprijin şi mângâiere pentru toţi oropsiţii vieţii. Multe văduve şi orfani, mulţi bătrâni neputincioşi aflau ajutor şi mângâiere la el.
O binefacere demnă de remarcat este, de pildă, ajutorarea a trei fecioare orfane de mamă, care, din cauza sărăciei, erau pe cale să cadă pradă păcatului desfrânării. Fetele aveau peţitori, dar nici una nu avea zestre, de vreme ce tatăl lor era doar un nobil sărac. Cele trei fete trăiau într-o sărăcie lucie, motiv pentru care tatăl lor plănuia să le vândă, crezând că astfel se va îmbogăţi. Plânsetele şi rugăminţile fetelor nu l-au înduplecat pe bătrânul cu suflet hain. Sfântul Nicolae a aflat despre suferinţa lor şi noaptea, pe furiş, a aruncat o pungă plină cu galbeni în odaia fetei celei mai mari. Astfel, ea a reuşit să se mărite. La fel a făcut sfântul şi în următorii doi ani, iar celelalte două fete au reuşit să se aşeze la casele lor. De atunci şi până în zilele noastre, în fiecare noapte, de Sfântul Nicolae, cei dragi nouă, în special copiii, primesc daruri de la Moşul.

Povestea lui a ajuns şi în „Ţara lui Moş Crăciun“

600 de ani mai târziu, ţarul rus Vladimir a vizitat Constantinopolul şi, auzind de toate aceste poveşti frumoase despre episcopul Nicolae, a decis să-l proclame Sfântul Rusiei. Poveştile au ajuns până în Laponia, la oamenii care călătoresc cu sănii trase de reni. Cele trei pungi cu aur, pe care le-a dăruit Nicolae celor trei surori, l-au făcut să ajungă în atenţia comercianţilor din Italia de Nord. El era reprezentat în statui şi imagini, ţinând în mâini cei trei săculeţi cu aur, iar mai târziu aceştia au devenit mingi de aur, care îi reprezentau pe cămătari.
Nicolae este cel mai popular sfânt din Ardeal. Deşi se zice că nu a fost văzut niciodată, în popor se spune că Moş Nicolae este un bătrân cu barba lungă, iar în această zi îşi scutură barba şi trebuie să ningă. Tradiţia spune că, odată cu darurile, Moş Nicolae aduce şi crenguţe argintii. Părinţii îşi avertizează copiii că, dacă nu vor fi cuminţi, Moşul le va aduce numai crenguţele. De aici vine asocierea cu nuieluşa.

Sfântul Nicolae, îndrăgit de toată lumea

Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu, la 350 de mile nord de Betleem. Legendele legate de Sfântul Nicolae se întrepătrund, dar se ştie cu certitudine că a trăit în secolul al IV-lea, a fost cardinal de Myra (acum aflată pe teritoriul Turciei) şi a fost recunoscut şi onorat ca sfânt începând cu secolul VI. Nu mai puţin de 21 de „miracole“ îi sunt atribuite, Sfântul Nicolae devenind cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni, în special pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea părinţilor (era încă un copil) a moştenit întreaga avere, pe care s-a hotărât să o folosească în scopuri umanitare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS