De curând s-a deschis un nou restaurant în Craiova, Casa Zamfirescu. Numele te duce cu gândul la o familie înstărită a Craiovei. Şi aşa este. Casa a fost construită la începutul secolului XX, între 1910 şi 1915, de un arhitect italian, barocul fiind preferat ca stil. Fosta pivniţă adăposteşte în acest moment crama. Este generoasă ca întindere, cu mobilier de lemn băiţuit. Suprafaţa mare lasă suficient spaţiu între mese, astfel încât să nu trebuiască să îţi rogi vecinul să se apropie de masa lui că să ieşi tu. Pe mine m-au întâmpinat Gabi Luncă şi Ion Onoriu dintr-o reţea de incinte de la Bose. Acustică de calitate într-un nivel sonor prietenesc – te lasă să stai de vorbă cu vecinul. Observ o chelneriţă în costum naţional românesc şi un chelner care poartă un brâu lat roşu şi un fes. Un cuplu relativ ciudat, dacă încerci să găseşti un specific unic localului, dar foarte actual. Mă lămuresc în momentul în care purtătorul de fes îmi recomandă cu căldură bucătăria turcească. Ideea mi se pare interesantă, aşa că sunt de acord şi aleg unul dintre modelele de kebab pe care le văd în meniu. Atenţie, dacă vă grăbiţi, nu comandaţi mâncare turcească pentru că gătitul cu specific de Istanbul impune bucătăria cu cărbuni, iar mâncarea nu se face repede. Mi s-a atras atenţia de la început asupra duratei, dar am fost de acord cu aşteptarea.
Dacă nu aţi mâncat kebab până acum decât de la fast-food, nu o să pricepeţi ce primiţi în farfurie. Carnea tocată de vită şi berbec are forma unor chiftele aplatizate care sunt puse pe o ţepuşă metalică, între ele fiind rondele groase de vânătă. După prăjirea pe cărbuni, ţepuşa e îndepărtată, iar kebabul se poate servi.
Garnitura cuprinde un orez cu piper roşu, excelent, şi o salată de ceapă cu pătrunjel şi multe mirodenii de care nu am mai dat până acum, dar cu un gust foarte plăcut. Aş fi încheiat cu o cafea turcească, dar am înţeles că tehnic nu a fost posibil. Poate altă dată.
