15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024

Bijuterii empatice

Tehnologia vine în ajutorul modei, al dragostei şi al bunei dispoziţii.

Persoanele timide, aflate în căutarea dragostei, pot de acum să îşi învingă inhibiţiile graţie unei bijuterii hi-tech, cu un microcomputer în interior, programat să memoreze afinităţi şi preferinţe. În momentul în care doi utilizatori de astfel de bijuterii destul de şic se întâlnesc „nas în nas“, trei leduri mici se aprind, semnalând diversele niveluri de compatibilitate. Vechiul concept al inelului sau al brăţării care îşi schimbă culoarea în funcţie de dispoziţia purtătoarei a fost preluat acum de prestigioasa companie Philips, care a lansat pe piaţă Skintile, o serie de bijuterii aplicate direct pe piele, care „percep“ stările sufleteşti şi gândurile persoanelor care le poartă. În principiu, este vorba de bijuterii adezive, nealergice, care lasă pielea să respire şi care se pot aplica şi desprinde cu uşurinţă. În funcţie de starea sufletească a purtătorului, bijuteriile se aprind. Alimentarea, senzorii şi acumulatorii se află în interiorul bijuteriei.

Cu medalionul la agăţat

Altă noutate în materie de bijuterii hi-tech vine de la Eurotech Group. Este vorba de un medalion-minune, care va fi lansat în curând pe piaţă şi va costa 50 de euro. Acesta a fost prezentat în premieră la ultima ediţie a Salonului de informatică şi telecomuncaţii de la Milano. Dacă într-o încăpere există cel puţin doi purtători, medalioanele comunică între ele până la o distanţă de 15 metri prin intermediul unui sistem wireless, prin schimbul de date. Ulterior, informaţiile primite pot fi descărcate pe celular sau pe computer. În acest fel, dacă a fost pusă la dispoziţie şi o adresă de mail, puteţi contacta acea persoană care are gusturi muzicale similare sau care, la fel ca dumneavoastră, iubeşte vacanţele aventuroase. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS