22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCamere pentru bebelusi

Camere pentru bebelusi

In ultimii ani, economia care promoveaza produse pentru bebelusi a cunoscut un adevarat trend ascendent, pe piata gasindu-se de la haine de toate felurile, dupa diferite mode, pâna la articole pentru amenajarea camerei copiilor.


Parintii pot face o selectie pentru tapetul camerei copiilor, pentru lenjeria de pat, pentru covoare si pentru mobila. Acest lucru ii bucura pe micuti si le creeaza o stare de bine si de liniste. Accesoriile pe care le puteti gasi in magazine va ajuta sa creati un spatiu adecvat pentru camera copilului dumneavoastra. Site-ul www.casaonline.ro, va propune câteva exemple de decorare a camerei bebelusului dumneavoastra. Niste parinti precauti incep amenajarea camerei copilului chiar inainte ca el sa se nasca.


Primul pas, alegerea camerei


Ce mobila alegem? Inainte de a alege culoarea pentru zugraveala sau pentru tapet, trebuie sa fiti atenti la camera pe care o alegeti: o incapere in care intra soarele de la prima ora a zilei poate sa il trezeasca pe bebelus inainte de vreme, in timp ce instalarea patutului copilului int-un colt in care bat luminile de afara toata noaptea poate sa il tina treaz. Trebuie sa observati care sunt variatiile de lumina din camera aleasa, in mai multe momente ale zilei, si puneti-va in locul bebelusului inainte de a o alege. Gânditi-va care este in mintea dumneavoastra imaginea ideala a acestei camere si faceti-o sa arate intocmai. Trebuie sa tineti seama de un detaliu foarte important ca in acea camera trebuie sa aveti spatiu suficient pentru copil si pentru dumneavoastra.


Al doilea pas, alegerea mobilierului


Acum, dupa ce ati ales camera, ce puneti in ea? Ce este necesar intr-o camera de bebelus si ce este necesar pentru dumneavoastra? Unui bebelus ii este la fel de bine daca doarme intr-un leagan in stil antic sau intr-un cos de plastic de rufe. Sau pentru dumneavoastra este la fel de comod daca il schimbati pe o masuta sau pe un raft de carti. Dar, pentru ca dormitorul micutului sa fie asa cum si el si-ar dori, iata aici o lista cu mobila necesara pentru camera lui: un leagan, un patut, o masa pentru schimbat, dulapioare pentru schimburi si asternuturi, o umblatoare, doua cârlige mobile in care sa agatati leaganul. Când cumparati patutul trebuie sa tineti cont de câteva recomandari. Este preferabil sa cumparati un patut cu marginile destul de inalte incât sa nu existe nici un risc ca bebelusul sa cada din el si cu spatiul dintre zabrele destul de mic incât sa nu isi poata baga capsorul printre ele. Salteaua trebuie sa acopere intreaga suprafata a patutului. Aveti grija ca vopseaua cu care este dat patutul sa nu fie scorojita si sa cada. Copiii baga in gura tot ce apuca in mânuta.


Masuta pentru schimbat trebuie sa fie prevazuta cu pervazuri verticale, pentru ca atunci când schimbati copilul si acesta se misca sa nu cada de pe ea. Fiecare piesa de mobilier trebuie sa fie sprijinita cel putin de un perete. Pentru a lumina camera, nu alegeti niciodata lampi care se sprijina de podea sau care au un grad ridicat de risc.


Al treilea pas, decorarea camerei


Dupa alegerea mobilei, trebuie ales tapetul sau la zugraveala camerei. Materialele folosite trebuie sa nu fie toxice si modelele alese trebuie sa fie specifice pentru bebelusi. Trebuie ca peretii sa fie in armonie cu mobila din camera. Pentru o mobila deschisa la culoare, alegeti culoarea peretilor cu un ton mai inchis. Decorarea acestei camere va fi o experienta pe care nu o veti uita niciodata. Gânditi-va ca bebelusul va creste si va aprecia felul in care tu ai ales pentru el designul camerei. Lasati-l sa gaseasca ursuleti si iepurasi pe tapetul din camera si incercati sa il familiarizati din timp cu lumea in care va creste in urmatorii trei-cinci ani (dupa care va trebui sa va gânditi sa schimbati designul camerei).


Dupa ce zugraviti, trebuie sa alegeti accesoriile care sa creeze un tarâm de vis pentru bebelus. Zugraviti peretii si apoi tapetati portiuni din acestia pentru a intra in universul copilului. Podelele sau parchetul sunt cel mai usor de intretinut (nu va sfatuim sa folositi gresie deoarece aceasta mentine raceala in camera). Instalati rafturi pentru a putea pune pe acestea jucarii si poze cu copilul.


Pentru ferestre, aveti grija ca acestea sa fie bine izolate si nu puneti perdele joase pentru ca atunci când bebelusul va incepe sa umble sa nu le traga jos. De asemenea, nu folositi perdele cu cordoane. Când decorati camera bebelusului, gânditi-va la sanatatea si la confortul copilului si al dumneavoastra. Asezati un balansoar pentru dumneavoastra, unde puteti sa va relaxati alaturi de copil si chiar sa il leganati. De asemenea, daca credeti ca bebelusul are nevoie de dumneavostra in timpul noptii, puneti un pat lânga patutul lui. Evitati insa sa il rasfatati prea mult.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS