Ştirile locale din Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea sunt prezentate cu acurateţe, întocmai şi la timp, pentru ca cei care ne citesc să poată afla ce se întâmplă în Oltenia. Un cotidian care se respectă, îşi respectă cititorii.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare un craiovean de 37 de ani, acuzat de trafic de droguri de mare risc. Inculpatul a fost prins în iunie 2022, în timp ce încerca să vândă 250 grame de cocaină cu 20.000 de euro. Potrivit anchetatorilor, cumpărătorul a fost un investigator sub acoperire,