21.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRazie pe şoselele din Râmnicu Vâlcea

Razie pe şoselele din Râmnicu Vâlcea

Polițiștii rutieri vâlceni au organizat și desfășurat, ieri, timp de 2 ore, o acțiune „Blitz”, în municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, mai exact pentru abateri bicicliști și abateri pietoni.

Astfel, în cadrul acțiunii desfășurate într-un interval scurt de timp, au fost controlate 187 de autovehicule, 227 de persoane legitimate și efectuate 46 de testări alcool.

Au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea:

  • 14 au fost pentru abateri bicicliști,
  • 17 pentru abateri pietoni,
  • 1 pentru abateri ale conducătorilor de trotinete electrice,
  • 1 pentru consumul de băuturi alcoolice la volan,
  • 1 pentru neacordare prioritate pietoni,
  • 37 pentru alte nereguli rutiere.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 2 permise de conducere, din care 1 pentru consumul de băuturi alcoolice la volan și 1 pentru neacordare prioritate pietoni, totodată fiind retrase și 5 certificate de înmatriculare.

Conducea sub influenţa băuturilor alcoolice

Polițiștii rutieri din cadrul Servicului Rutier au depistat un bărbat în timp ce conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe bulevardul Pandurilor, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0, 12 mg/l alcool pur în aerul expirat, constatându-se cu ocazia verificărilor și faptul că autoturismul pe care îl conducea avea I.T.P –ul expirat.

În acest sens, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1450 lei. Ca măsură complementară, polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, i-au eliberat o dovadă înlocuitoare fără drept de conducere și i-au reținut certificatul de înmatriculare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS