20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaMircia Gutău: ”Zonele negre” din Râmnicu Vâlcea vor fi eliminate

Mircia Gutău: ”Zonele negre” din Râmnicu Vâlcea vor fi eliminate

Astăzi, au fost demarate lucrările de amenajare a unei parcări pe str. Nicolae Iorga, în vecinătatea intrării în Clubul ”Tao”, investiţie derulată de Direcţia Administrării Domeniului Public Râmnicu Vâlcea. Terenul în suprafaţă de aproape 2.400 mp – recent intabulat de Primăria municipiului, dar care, îngrădit ilegal, era neîngrijit şi folosit parţial doar de clienţii unităţilor de divertisment din zonă – va deveni, în cel mai scurt timp, o parcare publică, accesibilă tuturor, inclusiv locatarilor din blocurile de vizavi. Primarul Mircia Gutău şi-a manifestat dezaprobarea pentru aspectul deplorabil al spaţiilor exterioare din apropierea Casei Tineretului, administrate privat, pe care le-a definit drept ”o zonă neagră”, anunţând că va aplica în mod constant toate amenzile permise de lege până când se vor lua măsurile necesare pentru salubrizarea şi înfrumuseţarea lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS