Polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Lăpușata au depistat în trafic, un bărbat care transporta ilegal 90 de kg de pește. Oamenii legii au oprit pentru control pe Drumul Național 65 C, în Roești, un autoturism condus de un bărbat din municipiul Drăgășani. Polițiștii au constatat că acesta transporta 90 de kg de pește, fără documente legale.
A fost dispusă confiscarea peștelui, fiind deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea/transportul/comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor şi produselor din peşte”.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.