21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaSpectacole pentru copii şi adulţi la Teatrul „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea

Spectacole pentru copii şi adulţi la Teatrul „Ariel“ din Râmnicu Vâlcea

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea prezintă duminică, 10 februarie, la sala Cinematografului „Geo Saizescu”, de la ora 12:00, spectacolul pentru copii „Mica Sirenă” de Hans Christian Andersen, regia şi scenografia Dan Mirea. În prima parte a zilei, cei mici sunt așteptați la spectacolul pentru copii, „Mica Sirenă”. Dragi copii, dragi părinţi, dragi bunici veniţi să vă întâlniţi cu Ariel, cu Sebastian, cu Fabius şi celelalte personaje, să vă bucuraţi împreună de una dintre cele mai frumoase poveşti scrise vreodată de Hans Christian Andersen.
Și seara, de la ora 18:30, în aceeași locație, are loc comedia „Ultima Oră” de Mihail Sebastian. O piesă clasică, care surprinde și azi prin actualitatea ei. Împreună cu echipa, regizorul a interpretat textul, accentuând elementele de satiră social-politică în detrimentul celor de comedie romantică.  Prin schimbarea locurilor de desfășurare a acțiunii, situațiile de joc se acutizează, rezultatul fiind un ritm de joc mult mai alert.
Din distribuția fac parte actorii: Ionuț Mocanu (Alexandru Andronic), Cătălina Sima Getsck (Gregoria Bucșan), Dan Constantin (I.D. Borcea), Georgiana Marin (Ștefănescu), Roger Codoi (Voicu), Gogu Preda (Pompilian), Alin Păiuș (Brănescu), Camelia Constantin (Agopian), Julliet Attoh (Hubert), Mădălina Floroaica (Niță), Anca Olteanu (Magda Minu), Olimpia Deaconescu (Ana) , Radu Bunescu (Werner), Octavian Vlădoiu (Bodyguard).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS