14.2 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaFaurecia va crea 600 de noi locuri de muncă la noua fabrică de scaune auto de la Râmnicu Vâlcea, până în martie 2016

Faurecia va crea 600 de noi locuri de muncă la noua fabrică de scaune auto de la Râmnicu Vâlcea, până în martie 2016

Producătorul francez de echipamente auto Faurecia urmează să deschidă o nouă fabrică de tapițerii pentru industria auto la Râmnicu Vâlcea, în urma unei investiții totale de 12 milioane de euro. Forța de muncă angajată a companiei, care s-a dublat din ianuarie 2015, va continua să crească odată cu crearea a 600 de noi locuri de muncă până în martie 2016.
Locul 4 în Europa și 7 la nivel mondial, Faurecia este unul dintre cei mai mari producători de echipamente pentru industria auto. În noua fabrică din Râmnicu Vâlcea, compania va produce tapițerii textile și din piele pentru scaune auto. Cu un număr existent de 700 de angajați, Faurecia va angaja în final 1.600 de persoane, pe poziții de operatori de producție, specialiști tehnicieni, coordonatori de echipă și manageri. Până în martie 2016, compania urmărește să angajeze, între alții, operatori mașini de cusut și pentru tăiere, operatori de
producție, precum și specialiști în controlul calității și ingineri de producție.
Pentru a aplica pentru pozițiile disponibile la Faurecia Râmnicu Vâlcea, candidații sunt invitați să trimită
un e-mail la adresa [email protected]. De asemenea, ei pot contacta direct compania la adresa
Str. Depozitelor Nr. 10, Râmnicu Vălcea sau, telefonic, de luni până vineri, între 8 și 16:30, la 0737.977.123.
Preocupată de formarea și dezvoltarea talentelor în rândul angajaților, Faurecia urmărește să angajeze
persoane în căutare de o carieră pe termen lung în cadrul companiei. Astfel, fiecare nou angajat va parcurge un
amplu program de instruire, în care va cunoaște instrumentele, procesele, metodele și cultura Faurecia numită
„A fi Faurecia”, bază a excelenței operaționale a companiei.
Campania de recrutare în Râmnicu Vâlcea vine în urma dezvoltării prognozate pentru fabrica de aici. Până în
2019, ca urmare a altor două etape ale procesului de extindere a unității de producție, suprafața fabricii aproape se va dubla, de la 12.000 la 22.000 de metri pătrați. Parte a strategiei Faurecia, compania urmărește să opereze fabrici moderne și extinse, situate în proximitatea clienților săi și de a crea produse atractive care le oferă acestora valoare adaugată.
„Faurecia Râmnicu Vâlcea este prima investiție multinațională semnificativă din zonă, care aduce cu sine o
cultură a eticii în muncă foarte respectată și expunere profesională într-un mediu de afaceri industrial. Părerile primite din piața muncii locale confirmă o mare apreciere a prezenței Faurecia în zonă. Ne așteptăm ca Faurecia Râmnicu Vâlcea să devină angajatorul cel mai căutat în această zonă”, a declarat Daniela Mihăilă, Manager Resurse Umane Faurecia Râmnicu Vâlcea.
România și Râmnicu Vâlcea, în mod particular, au fost alese pentru a dezvolta activitățile diviziei “Comfort și Trim” a companiei Faurecia Automotive din două motive principale. Pe de o parte, județul Vâlcea oferă forță de muncă locală disponibilă și bine pregătită, iar pe de alta, compania are deja o experiență de succes în producția locală încă din 2003, în fabricile din Tălmaciu (divizia Scaune Auto), Craiova (Tehnologii de Control al Emisiilor) și Pitești (Sisteme de Interior).
Considerat de producătorii auto un partener de încredere, Faurecia Automotive Seating produce acum în
România pentru Peugeot și Audi. De exemplu, experiența companiei în fabricarea de produse de înaltă calitate
a făcut ca Faurecia să fie aleasă pentru a produce tapițerii pentru noul model Audi A4. Aceste lucrări de producţie, precum și viitoarele contracte vor fi realizate în fabricile din Tălmaciu și Râmnicu Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS