6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltJandarmii olteni asigură ordinea publică pe perioada Sărbătorilor Pascale şi Zilei Internaționale a Muncii

Jandarmii olteni asigură ordinea publică pe perioada Sărbătorilor Pascale şi Zilei Internaționale a Muncii

În perioada Sărbătorilor Pascale şi minivacanţei de 1 Mai, peste 170 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, sprijiniţi de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, vor acţiona zilnic la nivelul judeţului pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică, pază şi protecţie instituţională şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Pentru desfăşurarea într-un climat normal a manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului, jandarmii olteni vor asigura ordinea publică în zona Catedralei Episcopale din municipiul Slatina și Mănăstirilor Brâncoveni, Călui și Clocociov.
Totodată, jandarmii olteni vor fi prezenţi şi la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă în localităţile: Topana, Tia Mare, Dobrun, Dăneasa, Movileni, Bărăști, Osica de Jos, Redea, Izvoarele,Spineni, Traian, Piatra Olt, Vădastra, Brâncoveni și Vișina.
În această perioadă vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, atât în mediul urban cât şi în cel rural, cu precădere în zonele aglomerate şi intens circulate, în zona lăcaşurilor de cult, precum şi în preajma discotecilor, restaurantelor şi cluburilor de noapte, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Olt recomandă:
– cei care participă la manifestările religioase să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
-să manifeste atenţie pe timpul deplasării cu lumânările aprinse pe traseele de deplasare, precum şi pe timpul slujbelor religioase.
-pentru a solicita intervenţia sau sprijinul jandarmilor, cetăţenii pot apela numărul unic de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor aflate în misiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS