17.9 C
Craiova
duminică, 22 septembrie, 2019
Acasă Local Olt Olt: A omorât un om şi a fugit de la locul faptei....

Olt: A omorât un om şi a fugit de la locul faptei. Şoferul a fost reţinut

-

Polițiștii au acționat pentru identificarea și depistarea unui conducător auto care a provocat un accident rutier mortal și a părăsit locul faptei.

Polițiștii rutieri s-au deplasat, azi noapte, în urma unui apel prin S.N.U.A.U. 112, pe raza comunei Iancu Jianu, pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit două persoane accidentate, dintre care una mortal, însă conducătorul auto implicat în eveniment nu se afla la locul faptei.
În urma activităților desfășurate de polițiștii rutieri, în colaborare cu cei din cadrul Poliției orașului Balș, conducătorul auto a fost identificat pe raza comunei Bârza, la locuința concubinei sale.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, de 34 de ani, din comuna Făurești, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Județean 643, pe raza comunei Iancu Jianu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi acroșat doi bărbați, de 40 și de 35 de ani, din localitate, care se deplasau pe marginea drumului, în calitate de pietoni, după care a părăsit locul evenimentului.
Din accident, a rezultat decesul bărbatului de 40 de ani și rănirea celui de 35 de ani, acesta din urmă fiind transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Fiind testați cu aparatul alcooltest, în cazul conducătorului auto a rezultat o concentrație de 1,40mg/Litru alcool pur în aerul expirat, iar în cazul pietonului rănit 0,21mg/Litru.
În această dimineață, polițiștii rutieri au reținut conducătorul auto pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Balș, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub  aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămarea corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Mariana BUTNARIU
Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.

Google Search se îmbunătățește cu noi tehnologii

Google Search își extinde funcționalitatea cu două tehnologii esențiale: obținerea capturilor de ecran și recunoaștere vizuală a conținutului cu tehnologie de inteligență artificială.

Logitech MX, mouse-ul vertical de birou

Logitech MX Vertical este un model disponibil pe piaţă de ceva vreme, care atrage atenţia datorită formei sale „ciudate” la prima vedere, care promite să ajute utilizatorii care stau mult timp la birou.