16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltAtac în plină stradă, la Slatina

Atac în plină stradă, la Slatina

UPDATE: IPJ Olt nu confirmă, deocamdată, informațiile potrivit cărora autorul atacului ar fi fost identificat. „Polițiștii au un cerc de persoane bănuite și efectuează cercetării în vederea stabilirii identității autorului“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

O femeie, de 48 de ani, a fost atacată în noaptea de sâmbătă spre duminică de un bărbat care, după ce i-a aplicat lovituri în zona capului, a plecat cu o mașină.
Femeia, care se afla în momentul atacului în drum spre casă, întorcându-se de la serviciu, a cerut ajutor la numărul unic de urgență, fiind asistată medical de un echipaj SMURD, care i-a acordat primele îngrijiri și a transportat-o la spital. Conform anumitor informații, agresorul ar fi fost identificat, astăzi, pe baza imaginilor surprinse de camerele video montate în municipiu.
Polițiștii locali au identificat mașina folosită de agresor pentru a fugi de la locul atacului și astfel l-au descoperit în zona Direcției Economice. Presupusul agresor s-ar afla în acest moment în custodia polițiștilor, urmând să ajungă în fața unui procuror. La IPJ Olt s-a înregistrat în acest caz un dosar de loviri și alte violențe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS