12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Material lemnos confiscat de jandarmi la Strejeşti

Olt: Material lemnos confiscat de jandarmi la Strejeşti

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au depistat, marţi, pe raza comunei Strejești, doi bărbati din aceeași localitate, în vârstă de 27 ani, respectiv 38 ani care transportau în două căruțe cantitatea de 2,78 metri cubi material lemnos din specia stejar.
Potrivit IPJ Olt, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele în cauză au tăiat ilegal şi sustras materialul lemnos din pădurea Strejesti.
Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanelor în cauză, întocmirea procesului verbal de constatare, solicitarea prezenţei unui lucrător silvic, inventarierea, respectiv măsurarea/cubarea materialului lemnos.
Celor două persoane le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei, precum și confiscarea materialului lemnos în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice.
Recomandăm cetățenilor să nu încurajeze încalcarea prevederilor legale în domeniul silvic, precum și sesizarea autorităților atunci când observă astfel de fapte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS