14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltȘeful interimar al PNL Olt, achitat pe fond în dosarul de pe rolul Tribunalului Dolj

Șeful interimar al PNL Olt, achitat pe fond în dosarul de pe rolul Tribunalului Dolj

Liviu Voiculescu, primarul comunei Cungrea și liderul interimar al PNL Olt și-a primit sentința în această seară, miercuri, 6 decembrie 2017, în dosarul în care este acuzat de șapte fapte penale.

Liviu Voiculescu, primarul comunei Cungrea, care de la decesul președintelui PNL Ol, în această toamnă, a preluat conducerea liberalilor olteni, și-a aflat în această seară sentința în dosarul în care este acuzat de șapte fapte penale, printre altele de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, fapte ilicite în domeniul jocurilor de noroc, conflict de interese etc.
„Am fost achitat pentru toate cele șapte capete de acuzare. Am spus tot timpul că am încredere în Justiție și că sunt nevinovat. Am aflat soluția de la avocat, nu știu ce s-a întâmplat în cazul celorlalți“, a declarat primarul comunei Cungrea, la data comiterii faptelor pentru care este judecat fiind agent principal de poliție în cadrul IPJ Olt. Alături de Voiculescu este judecat un lot foarte mare de inculpați, printre aceștia numărându-se și frații Buzatu, fiii fostului președinte al SIF Oltenia.
Șeful grupării ar fi fost comisarul șef de poliție Laurențiu Lazăr, din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Olt la data faptelor. Acesta este învinuit de constituirea grupului infracțional, procurorii acuzându-l că a pus bazele unei adevărate rețele prin intermediul căreia obliga anumite societăți să încheie contracte de pază cu firma condusă de soția sa. Nu era însă singurul domeniu în care ar fi activat, implicându-se în rambursări ilegale de TVA, funcționarilor DGFP care i se împotriveau întocmindu-le diverse dosare penale. O altă latură a activității infracționale viza plasarea de aparate slot-machine în diverse localuri, din trei județe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS