10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltTrei persoane au fost trimise în judecată pentru fapte de corupţie în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Corabia

Trei persoane au fost trimise în judecată pentru fapte de corupţie în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice Corabia

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi anagajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice Corabia şi a unui administrator al unor societăţi comerciale.

Este vorba desăre Gabriel Vîţă, șef al Administrației Finanțelor Publice a orașului Corabia, județul Olt, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (6 acte materiale),
– luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale),

De asemenea, este cercetat Vergilius Cernea, inspector principal în cadrul Administrației Finanțelor Publice a orașului Corabia, județul Olt, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, săvârșită în formă continuată, (5 acte materiale),
– luare de mită.

În stare de arest la domiciliu, a fost trimis în judecată inculpatul Bogdan Ciprian Buruntia, administrator al unor societăți comerciale, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată, (5 acte materiale),
– instigare la falsificarea de instrumente oficiale,
– folosirea instrumentelor false,
– fals material în înscrisuri oficiale,
– uz de fals,
– participație improprie la abuz în serviciu,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că, în perioada decembrie 2010 – august 2011, inculpații Vîță Gabriel și Cernea Vergilius, în calitate de șef administrație orășenească, respectiv inspector principal în cadrul Administrației Finanțelor Publice a orașului Corabia județul Olt, prin încălcarea normelor legale incidente în cauză și a atribuțiilor de serviciu, la instigarea inculpatului Burunția Ciprian Bogdan, au semnat și ștampilat mai multe adrese comunicate ulterior unor unități bancare (6 adrese din care 5 au fost semnate și de inculpatul Cernea Vergilius).
Prin această conduită infracțională s-au ridicat în mod abuziv popririle ce fuseseră instituite pe conturile societăților administrate de inculpatul Buruntia Ciprian Bogdan, ca urmare a unor debite datorate bugetului de stat, permițându-i-se acestuia să beneficieze, în interes propriu, de sumele de bani aflate sau intrate ulterior în aceste conturi.
Consecința rezultată a fost prejudicierea bugetului general consolidat, prin nerecuperarea nici până în prezent a debitelor restante deși, după momentul ridicării abuzive a popririlor a existat disponibil bănesc pentru executarea silită a creanțelor fiscale.

Pentru „ajutorul” acordat omului de afaceri, inculpatul Vîță Gabriel a pretins și primit de la acesta, în mai multe tranșe, sumele necuvenite de 5.000 lei, echivalentul a 4.000 de euro în moneda națională și 2.000 lei. În același context, inculpatul Cernea Vergilius, a pretins printr-un intermediar de la inculpatul Burunția Ciprian Bogdan suma de 10.000 de euro, primind efectiv, prin intermediul aceleiași persoane, o sumă de bani cuprinsă între 1.200 lei și 1.400 lei.
În luna iunie 2011, pe fondul tensionării relațiilor cu cei doi funcționari publici, din cauza pretențiilor materiale exagerate ale acestora, inculpatul Burunția Ciprian Bogdan a determinat o persoană neidentificată să-i falsifice o ștampilă asemănătoare cu cea folosită de către Administrația Finanțelor Publice a orașului Corabia. În continuare, inculpatul a tehnoredactat integral conținutul unei adrese de ridicare a popririi, i-a dat un număr de înregistrare fictiv, a aplicat ștampila contrafăcută și a falsificat prin imitație semnăturile inculpaților Vîță Gabriel și Cernea Vergilius.
Acest înscris falsificat a fost depus ulterior de către inculpatul Buruntia Ciprian Bogdan la o unitate bancară, unde funcționarii acesteia, acționând fără vinovăție au dispus ridicarea popririi conturilor bancare, măsură luată de Administrația Finanțelor Publice a orașului Corabia cu privire la un debit de 849.106 lei înregistrat de o firmă controlată de omul de afaceri.

În cauză, Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF – DGRFP Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 3.643.187 lei, reprezentând daune materiale pentru prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunilor prezentate mai sus.
În cauză, s-au dispus măsuri asiguratorii pentru recuperarea pagubei produse.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciul Județean Anticorupție Olt și din partea ofițerilor de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS