17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRecomandări pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece

Recomandări pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece

În sezonul rece, crește numărul incendiilor izbucnite la locuințele și gospodăriile cetățenilor. De cele mai multe ori, acestea se soldează cu pagube materiale, însă nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor de către cetățeni poate duce la tragedii.

 În ultimii opt ani, 24 de persoane și-au pierdut viața în incendii, la nivelul județului Mehedinți.

Anul trecut, pe timpul sezonului rece, pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 76 de incendii manifestate la locuințe și gospodării cetățenești:

  • 26 de la coșurile de fum,
  • 19 ca urmare a folosirii instalațiilor electrice defecte, cu improvizații sau suprasolicitate,
  • 11 au fost cauzate de nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la folosirea mijloacelor de încălzire sau a aparatelor de gătit.
  • 20 de incendii au fost determinate de: fumat, scăpări de gaze, foc deschis, folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu și altele.

Măsuri

ISU Mehedinți reamintește cetățenilor câteva reguli și măsuri ce trebuie respectate în această perioadă.

În ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora.

Totodată, coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi alte asemenea), fiind INTERZISĂ folosirea coşurilor de zid necurăţate.

O atenție deosebită trebuie acordată și instalațiilor electrice:

  • se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizații, fiind obligatorie folosirea siguranţelor omologate în tablourile electrice;
  • se va evita suprasolicitarea instalațiilor electrice.

Atragem atenția că este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate.

De asemenea, pentru a preveni izbucnirea unor incendii, depozitarea materialelor combustibile se va face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de peste 50 de cm la sobele de cărămidă sau teracotă.

Cenușa și jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat și se vor stinge cu apă.

Pentru a evita producerea unor incendii ca urmare a acumulărilor de gaze, verificarea etanșeității buteliei de aragaz se va face numai cu emulsie formată din apă și săpun, fiind interzisă folosirea flăcării. Aprinderea focului la aragaz se va face după principiul ”gaz pe flacără”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS