Până la data de 15 martie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi recrutează voluntari în cadrul programului “Salvator din pasiune”.
În această săptămână, pompierii mehedinţeni au desfăşurat activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la beneficiile voluntariatului în cadrul structurilor ISU şi în liceele din municipiul Drobeta Turnu Severin, tinerilor fiindu-le expuse principalele avantaje ale muncii neremunerate, depuse în folosul semenilor.
În cadrul programului, aceştia pot parcurge atât un curs de prim-ajutor de bază, cât şi un curs de stingere a incendiilor.
După acumularea a 120 de ore de pregătire, voluntarii primesc un certificat de voluntariat, care le oferă posibilitatea de a participa, alături de paramedicii SMURD la urgenţele medicale. Totodată, aceştia pot urma cursurile de prim-ajutor calificat, descarcerare şi operaţiuni de salvare.
Toţi cei care doresc să devină voluntari ISU trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să aibă vârsta cuprinsă între 16 si 65 de ani;
– să fie apţi din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnaţi pentru savârşirea de infractiuni cu intentie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.