17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiJandarm mehedințean, promovat în corpul ofițerilor

Jandarm mehedințean, promovat în corpul ofițerilor

Un jandarm mehedințean a promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor. Comanda unității  i-a înmânat gradele de sublocotenent, în cadrul unei adunări festive desfășurată astăzi la sediul unității.

Sublocotenent Daniel Boștinaru este absolvent al Școlii Militare de Subofițeri ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, promoția 2005 și are  la activ două  misiuni în teatrele de operații: în Kosovo, în anul 2010 și în Afganistan,  în anul 2013. Au urmat zeci de misiuni de ordine publică alături de colegii din cadrul Grupei de Jandarmi Intervenție Antiteroristă și de Acțiuni Speciale, unde și-a desfășurat activitatea până în prezent.
Ambițios şi foarte perseverent, Daniel Boștinaru a dorit mereu să-și depășească limitele. La vîrsta de 34 de ani, a încercat să schimbe într-un fel viața profesională,  să vadă  dacă poate să facă și altceva, în alt domeniu de activitate. Și a reușit. A promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor, iar de astăzi, este ofițer specialist în cadrul Compartimentului Marketing și Achiziții.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS