Mehedinţi: Peste 140 de poliţişti sunt alături de elevi la început de an şcolar



Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, context în care aproape 150 de poliţişti au acţionat, astăzi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județ. Înainte de începerea școlii, polițiștii verifică șoferii microbuzelor școlare, dar și autovehiculele special destinate transportului de elevi.

Astăzi, 143 de poliţişti au acţionat în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Astfel, 108 poliţişti de ordine publică, 25 de poliţişti de la rutieră, 8 de la investigații criminale, unul de la prevenire şi un poliţist de la alte structuri, au fost prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întregul județ.

De asemenea, în aceste zile, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.


Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.

Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional și prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 22 martie 2019

Actualitate

» Tudorel Toader a pregătit OUG care va permite celor condamnați înainte de noiembrie 2018 la completurile de 5 de la instanța supremă să depună contestație în anulare. Liviu Dragnea, printre beneficiari
» PNL Dolj: nu mai sunt bani pentru comunităţile locale
» Manfred Weber spune că Timmermans și socialiștii europeni ar trebui să sancționeze PSD, partid care e pe punctul de a legaliza corupția
» Restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone la frontiera cu Ungaria
» Petiția pentru anularea Brexit-ului a ajuns la aproape 3 milioane de semnături
» Iohannis cheamă la consultări societatea civilă cu privire la organizarea unui referendum pe justiţie
» Grefierii din Craiova şi Târgu Jiu cer condiţii mai bune de muncă
» Restricții de circulație în Grecia
» Peste 1.500 de grefieri cer condiţii mai bune de muncă
» Premierul Dăncilă în vizită în SUA
» Uniunea Europeană: Amânare Brexit până la 12 aprilie
» Trafic restricţionat pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa timp de două săptămâni
» Vâlcea: Restricţii de circulaţie pe DN 7
» Circulaţia feroviară oprită între stațiile Birda- Voiteni în urma unui accident mortal

Dolj

» Se opresc gazele pe trei străzi din Craiova
» Dolj: Patru medii de 10 la clasa a VIII-a şi nici una la clasa a VII-a, în urma rezultatului la simulare
» Continuă proiectul „De ce să sortăm gunoiul?“, la Biblioteca Judeţeană
» Tot podiumul pentru studenţii automatişti craioveni
» Brico Depôt vine mai aproape de clienți la nivel național, acum și în Craiova
» Dolj: Prinşi conducând fără permis
» Craiova: Zilele Elena Farago la cărticica pentru prichindei și copii mai măricei
» (FOTO, VIDEO) Craiova: Dosar penal pentru demolare fără autorizație a unei clădiri
» Cărţi funciare gratuite pentru locuitorii din 25 de localităţi doljene
» Craiova: Şoferii care au trecut pe roşu, sancţionaţi
» Dolj: Depistat în timp ce sustrăgea arbori din pădure
» Dolj: Pistol găsit în urma unei percheziţii
» Dolj: Prins băut la volan
» Craiovenii, deranjaţi de gândacii urât mirositori ieşiţi din hibernare
» Istoricul unei mașini se poate verifica la RAR
» Sume derizorii pentru drumurile din Dolj
» (VIDEO) (Galerie Foto) Cred în România (VII) Produse tradiţionale din Dolj, degustate de parlamentarii UE
» Mit desfiinţat: Tinerii craioveni nu au renunţat la citit

Olt

» Corupere sexuală a unui minor într-un fast-food din Slatina
» Olt: Vizibilitate redusă pe DN 65 din cauza ceţii

Mehedinţi

» Sute de elevi au vizitat IPJ Mehedinţi
» Locuri de muncă vacante în Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Transport ilegal de animale, depistat de poliţişti
» Incendiu violent într-o pădure din comuna vâlceană Mălaia
» Vâlcea: Cercetate pentru furt calificat

Sport

» Simona Halep vs Taylor Townsend, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ora 00:30
» Fotbal / „Tineretul“ lui Rădoi a pierdut la limită cu Spania
» Bianca Andreescu a învins-o pe Irina Begu la Miami

Magazin

» Deranjul din bucătărie te face să mănânci mai mult
» Rănile nevindecate din copilărie ne ghidează viața. Evită să îi spui copilului tău următoarele cuvinte!
» Inteligenţa artificială, un posibil viitor star al industriei muzicale
» Colonizarea Lunii și cucerirea Sistemului Solar
» Aproape 43% din teritoriul Uniunii Europene era acoperit de păduri în 2015
» 50 de lucruri uimitoare despre corpul uman
» Topul celor mai fericite ţări de lume. România – locul 48
» Astăzi se sărbătoreşte ziua mondială a apei

Top