14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinți: Zeci de turiști la ''Festivalul medieval din Cetatea Severinului''

Mehedinți: Zeci de turiști la ”Festivalul medieval din Cetatea Severinului”

Cetatea medievală a Severinului a cunoscut, ieri, o animație nemaiîntâlnită de la intrarea ei, la sfârșitul anului 2015, în circuitul european de turism.

Directorul Palatului Cultural ,”Teodor Costescu”, entitate care administrează cetatea, Valentin Stănescu, a declarat că sute de turiști și amatori de senzații tari se află în perimetrul atelierelor interactive de tir cu arcul, dans medieval, broderie, țesut, confecționarea măștilor ritualice, a armelor medievale, scrie Agerpres.

,,În paralel se desfășoară și un curs distractiv în care tinerii sunt inițiați în tainele bucătăriei medieval, ei participând la pregătirea unor preparate din carne de vânat și din legume’, a precizat Stănescu.

În după amiaza zilei de sâmbătă pe podul de la intrarea în cetate, construită de cavalerii ioaniți între anii 1247-1250 pentru a supraveghea Dunărea și a apăra ținuturile împotriva turcilor, se va regiza o bătălie la care vor participa aproximativ 100 de animatori.

,,De asemenea, în pavilionul din interiorul cetății va fi proiectat un film despre buzduganele medievale din Bazinul Carpatic, iar tânărul istoric, colaborator al Muzeului de Istorie din Budapesta, Andrei Farcaș va susține o conferință despre cele mai recente descoperiri arheologice medievale din siturile istorice din Transilvania’, a spus Stănescu.

El a mai arătat că manifestările programate sâmbătă, prilejuite de Festivalul Cetății Severinului aflat la prima ediție, se vor încheia cu un concert de muzică medievală, la acesta urmând să participe iubitori ai acestui gen veniți din mai multe orașe ale țării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS