Polițiștii mehedințeni au continuat marți acțiunile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.
Pentru protejarea comunității, polițiștii au fost prezenți în stradă și au intervenit operativ la 37 de evenimente sesizate, dintre care 25 sesizate prin SNUAU 112.
Pe timpul misiunilor desfășurate, 81 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.
277de autovehicule și 350 de persoane au fost verificate prin aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 192 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 93.000 de lei.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 11 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.
Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 4 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Citește și: Diana Șoșoacă a postat două mesaje de felicitare pentru Vladimir Putin cu ocazia zilei de naștere

