17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: Peste 350 de sancţiuni contravenţionale, aplicate şoferilor care nu au respectat legislaţia rutieră

Mehedinţi: Peste 350 de sancţiuni contravenţionale, aplicate şoferilor care nu au respectat legislaţia rutieră

În acest weekend, echipajele de poliţie rutieră au desfăşurat activităţi specifice pe principalele artere intens circulate, cât şi în zonele urbane, pentru fluidizarea traficului şi prevenirea accidentelor de de circulație, în special la orele de vârf când se înregistrează o creştere semnificativă a valorilor traficului.
Activităţile preventive desfăşurate de poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi s-au materializat în controlarea a 415 de autovehicule şi legitimarea unui număr de 442 de persoane, fiind aplicate 359 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.270 de lei.
Desfăşurătorul abaterilor constate pe drumurile publice din judeţ, este următorul: viteză excesivă – 90 sancţiuni contravenţionale, necuplarea centurii de siguranţă în timpul deplasării – 77 sancţiuni contravenţionale,  abateri săvârşite de pietoni – 37, lipsa documentelor – 22.
În cadrul acţiunii, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă determinată, 14 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Astăzi poliţiştii rutieri vor continua acţiunile tematice organizate pentru combaterea abaterilor la regimul circulaţiei, în special pentru combaterea consumului de alcool la volan și a vitezei excesive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS