15.9 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Buget de peste un milion de euro pentru întreținerea drumurilor naționale și prevenirea inundațiilor

Gorj: Buget de peste un milion de euro pentru întreținerea drumurilor naționale și prevenirea inundațiilor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a alocat peste un milion de euro pentru lucrări de întreținere curentă a șoselelor aflate în administrarea Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu.

Programul prevede în principal lucrări de estetică rutieră și scurgerea apelor în vecinătatea drumurilor naționale. Bugetul de 5,66 de milioane de lei va fi alocat în baza unui acord cadru pe următorii patru ani, începând din această primăvară. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, principalele tipuri de lucrări ce se vor executa vizează în principal întreținerea pe timp de vară.

Astfel, se are în vedere curățarea platformei drumului de materiale aduse de viituri (potmol, ebulment, stânci, anrocamente, arbori, etc.). Aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată. Se va asigura completarea acostamentelor cu balast în grosime 10 cm și nivelarea la cotă.

Lucrări pentru prevenirea inundațiilor

Se mai propun lucrări pentru a preveni inundațiile, în urma scurgerii apelor în vecinătatea drumurilor naționale. „Asigurarea scurgerii apelor din zona drumului, precum și prevenirea efectelor inundațiilor. Întreținerea șanturilor și a rigolelor, conform descrierii de prețuri.

Curățarea șanturilor din beton acoperite cu dale carosabile; Curățarea rigolelor; Înlocuirea dalelor carosabile degradate; Decolmatarea/desfundarea șanțurilor; Decolmatarea șanțurilor din beton acoperite cu dale carosabile; Decolmatarea/desfundarea rigolelor; Întreținerea zonei drumului prusupune: Îndepărtarea și tractarea de pe platforma drumurilor a vehiculelor imobilizate în accidente rutiere; Asigurarea esteticii rutiere a drumurilor cuprinde: Cosirea mecanică a vegetației ierboase în zona drumului (acostamente, șanțuri, taluzuri, bandă mediană, insule de girație)”, conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS