10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLicitația pentru asfaltarea drumurilor din Rânca bate pasul pe loc

Licitația pentru asfaltarea drumurilor din Rânca bate pasul pe loc

Licitația pentru desemnarea unui constructor pentru străzile din Rânca este fără rezultat în momentul de față.

Încă se întârzie stabilirea numelui societății care va asfalta și ultimele drumuri interioare din stațiunea montană Rânca, din partea de nord a județului Gorj. Este vorba de străzile care sunt în admnistrarea orașului Novaci. Drumurile care aparțin de comuna Baia de Fier au fost asfaltate anul trecut și condițiile de acces la pensiuni și pârtii sunt cu mult îmbunătățite. De asemenea, accesul utilajelor de deszăpezire este înlesnit.

Din păcate, drumurile din zona administrată de Primăria Novaci nu au fost asfaltate în același timp cu străzile care aparțin comunei Baia de Fier. Au fost demersuri diferite ale autorităților locale pentru modernizarea infrastructurii rutiere din stațiune.

Asfalt pe jumătate

Cei din Baia de Fier au reușit să concretizeze proiectul, în timp ce la Novaci ar fi fost stabilite prețuri mai mari pentru asfaltarea unui kilometru de drum. În cele din urmă problema a fost rezolvată și s-a trecut la organizarea licitației, însă nu a fost selectat încă un constructor.

Este greu de crezut că lucrările de asfaltare ar mai putea fi demarate în acest final de an, înainte ca Rânca să fie acoperită complet cu zăpadă. În caz contrar, programul de asfaltare a ultimelor străzi în zona turistică va fi amânat pentru primăvara anul 2022 sau începutul verii anului viitor. În momentul de față unul dintre drumurile din stațiune este asfaltat până la jumătate, dat fiind faptul că jumătatea cealaltă este administrată de Primăria din Novaci. După ce toate străzile vor fi asfaltate, zona Rânca ar putea să aspire la un statut oficial de stațiune turistică montană. Trebuie găsită formula ca zona turistică să poată fi admnistrată în mod unitar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS